16.7 C
București
17 mai, 2024

Așa arată tabloul electoral, cu o zi înainte de startul campaniei pentru locale: Nicușor Dan e momentan în frunte, iar Cristian Popescu Piedone nu renunță

Ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile locale din 9 iunie precede startul campanie în primul scrutin din acest an.

Lupta politică cea mai zgomotoasă se dă la București, unde în cursa pentru postul de primar general s-au înscris și au fost validați de autoritatea electorală cinci candidați.

Pe ultima sută de metri, Diana Șoșoacă a încercat să intre în competiția pentru Primăria Generală, dar mai multe dintre semnăturile depuse nu au fost luate în considerare, deoarece semnatarii nu au furnizat toate informațiile cerute de lege. Prin urmare, Biroul Electoral i-a respins candidatura senatoarei.

Chiar dacă tabloul electoral la Capitală rămâne cel cu cinci candidați, calculele nu s-au terminat pentru partidele care au reușit să-și înscrie reprezentanții.

Piedone spune că nu renunță la candidatură

„Social-democrații vor să îl convingă, în continuare, pe

să renunțe la candidatura la Primăria Capitalei, astfel încât să-i maximizeze șansele Gabrielei Firea.

Un ultim sondaj comandant de social-democrați arată că Gabriela Firea este pe locul doi, la șase-șapte procente în spatele lui Nicușor Dan, în intențiile de vot ale bucureștenilor.

Cristian Popescu Piedone a trecut pe locul trei, la mare distanță de Nicușor Dan, motiv pentru care, repet, social-democrații insistă ca liderul PUSL să iasă din cursă, cu speranța ca procentele sale să se adune la cele ale Gabrielei Firea.

Popescu Piedone a reiterat, luni, că nu renunță la candidatură, fiind ferm determinat să participe la alegerile pentru Primăria Capitalei”, a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Vasile Marcu.

Între timp, Biroul Electoral Central a stabilit prin tragere la sorți ordinea partidelor politice pe buletinele de vot la alegerile europarlamentare.

Astfel, UDMR e prima formațiune care apare pe buletinul de vot, urmată apoi de alianța electorală PSD – PNL, de formațiunile REPER, AUR, PUSL și Alianța Dreapta Unită.

Sursa: https://www.antena3.ro/alegeri-locale-2024/tablou-electoral-o-zi-inainte-start-campanie-locale-nicusor-piedone-sosoaca-708397.html

Ultimă oră

Același autor