22.8 C
București
27 iulie, 2024

Arnold Schwarzenegger a reparat o groapă din cartierul său din LA: „să nu ne plângem, să facem ceva”

Celebrul actor Arnold Schwarzenegger a reparat o groapă de pe o stradă din cartierul său din Los Angeles. „Să nu ne plângem, să facem ceva”, a spus vedeta în timp ce umplea groapa cu ajutorul unei lopeţi, potrivit WSMV4.

Actorul care a ocupat şi funcţia de guvernator al Californiei a publicat o filmare pe Twitter. Împreună cu un prieten, el astupă o groapă din zona Brentwood. Actorul poartă cizme, o jachetă de piele şi ochelari de soare.

„Astăzi, după ce tot cartierul a fost supărat din cauza acestei gropi uriaşe care dă peste cap circulaţia maşinilor şi bicicletelor de săptămâni întregi, am ieşit cu echipa mea şi am reparat-o. Întotdeauna spun: să nu ne plângem, ci să facem ceva. Poftim”, a scris Arnold Schwarzenegger pe Twitter.

În filmare apare şi o vecină de cartier care trece prin zonă şi îi mulţumeşte actorului pentru ideea sa. „Cu plăcere. Trebuie să fac asta. Este o nebunie. De trei săptămâni aştept ca această gaură să fie închisă „, a răspuns Schwarzenegger.

Locuitorii din Brentwood au făcut cereri repetate către autorităţi pentru a fi reparate fisurile şi gropile apărute în urma furtunilor din iarna trecută. Primarul Karen Bass a anunţat săptămâna trecută un plan pentru a repara străzile deteriorate din tot oraşul. În acest an, autorităţile Los Angeles au primit aproape 20.000 de solicitări de reparaţii, iar până la 6 aprilie, echipele au astupat cel puţin 17.500 de gropi, au precizat oficialii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 12:19

astăzi, 12:08

astăzi, 12:07

Sursa: https://www.mediafax.ro/life-entertaiment/arnold-schwarzenegger-a-reparat-o-groapa-din-cartierul-sau-din-la-sa-nu-ne-plangem-sa-facem-ceva-21790421

Ultimă oră

Același autor