18.7 C
București
28 octombrie, 2024

Aragazurile pe gaz scurtează viaţa europenilor cu 2 ani. România, printre ţările cu cel mai mare risc

Sobele pe gaz omoară anual 40.000 de europeni, dublu faţă de numărul victimelor accidentelor rutiere, prin gazele toxice pe care le emit în timpul gătitului, relatează un raport sprijinit de Fundaţia europeană pentru climă.

„Amploarea problemei este mai gravă decât am crezut”, avertizează Juana María Delgado-Saborit, cercetător principal la Universitatea Jaume I din Spania, conform The Guardian.

România se află într-o situaţie îngrijorătoare, fiind printre ţările cu cel mai mare număr de gospodării care folosesc gaz la gătit – peste 60%, alături de Italia, Ţările de Jos şi Ungaria.

Cercetătorii au descoperit că 36.031 de decese premature apar anual în UE din cauza aragazurilor.

O persoană care găteşte la aragaz îşi reduce viaţa cu aproximativ doi ani.

Experţii spun că cifrele sunt chiar mai grave în realitate, pentru că studiul a luat în calcul doar efectele dioxidului de azot (NO2), nu şi ale altor gaze nocive precum monoxidul de carbon şi benzenul.

„La fel ca ţigările, oamenii nu s-au gândit prea mult la impactul asupra sănătăţii – şi, la fel ca ţigările, maşinile de gătit cu gaz sunt un mic foc care ne umple casa cu poluare”, explică Sara Bertucci de la Alianţa Europeană pentru Sănătate Publică.

Pentru protecţie, specialiştii recomandă deschiderea ferestrelor şi folosirea hotei în timpul gătitului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 09:42

astăzi, 09:38

astăzi, 09:17

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/aragazurile-pe-gaz-scurteaza-viata-europenilor-cu-2-ani-romania-printre-tarile-cu-cel-mai-mare-risc-22527115

Ultimă oră

Același autor