Spitalul Universitar de Urgență București a transmis luni un comunicat cu privire la situația lui Mircea Lucescu, care se afla internat la ATI de sambata. Medicii au intrat într-o ședință în care decid tratamentul ce va fi urmat.
”Facem precizarea că nu sunt elemente noi în evoluția stării de sănătate a domnului Mircea Lucescu și că vom reveni cu informații în curând sau dacă va fi necesar. La acest moment se desfășoară o întâlnire complexă a personalului medical, pentru a decide conduita terapeutică imediată a acestui caz”, a transmis spitalul.
De asemenea, reprezentanţii unităţii sanitare precizează că în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti sunt internaţi în acest moment aproape 800 de pacienţi, fiecare cu viaţa lui, problemele lui de sanătate, povestea lui, familia lui.
Sursa: https://cotidianulhd.ro/anunt-nou-de-la-spitalul-unde-se-afla-mircea-lucescu/