18 februarie 2025, 10:40
Meteorologii avertizează că săptămâna aceasta va fi geroasă, cu ninsori viscolite, temperaturi ce vor coborî până la minus 18 grade Celsius şi cu strat consistent de zăpadă. În Bucureşti, temperaturile minime vor ajunge până la minus 13 grade Celsius, iar grosimea stratului de zăpadă va atinge aproape jumătate de metru. Potrivit directorului general al ANM, Elena Mateescu, vremea geroasă se va menţine până în 24 februarie, iar până în jurul datei de 3 martie se va păstra un fond de vreme mai rece, mai ales în sudul ţării, în timp ce în vest se vor înregistra maxime de 10 grade Celsius.
Potrivit prognozei meteorologice, în până miercuri dimineaţă, vremea va fi geroasă dimineaţa şi noaptea îndeosebi în jumătatea de nord a ţării. Cerul va avea înnorări, persistente în cea mai mare parte a intervalului în sud şi centru şi temporare în rest. Va ninge în Muntenia şi Oltenia, local în Transilvania, Dobrogea şi la munte şi pe arii restrânse, mai ales ziua, în celelalte regiuni. Se va depune strat de zăpadă, cu grosimi mai mari în sudul şi centrul Munteniei, dar şi în sud-vestul Dobrogei (în general de 10…15 centimetri) şi se va forma gheţuş. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral (30…35 km/h). Temperaturile maxime se vor situa între -5 şi 4 grade, iar cele minime, în general, între -16 şi -3 grade. Şi la Bucureşti va fi frig, va continua să ningă şi se va depune strat nou de zăpadă cu grosimi de până la 15 centimetri. Va fi gheţuş şi tempratura va fi de -4…-3 grade.
Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra, atât în ţară, cât şi în Capitală, de miercuri până vineri, când temperaturile vor coborî până la minus 17 grade Celsius în ţară, iar în Capitală până spre minus 12 grade. Astfel, până joi, vremea va fi geroasă dimineaţa local în jumătatea de nord a ţării, iar noaptea şi în cea sudică. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi pe arii restrânse ninsori slabe la munte şi în regiunile extracarpatice. Va fi gheţuş. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Moldova. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 şi 4 grade, iar cele minime în general între -17 şi -5 grade. Şi la Bucureşti vremea va fi rece, geroasă noaptea, cu ninsori slabe în prima parte a zilei de miercuri, cu o temperatură maximă în jurul valorii de 0 grade şi cu o minimă de -12…-9 grade.
De joi până vineri dimineaţă, valorile termice vor caracteriza în continuare o vreme rece, local geroasă noaptea şi dimineaţa, mai ales în regiunile sudice, estice şi centrale. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud şi est unde pe alocuri va ninge slab, cu o probabilitate mai ridicată în zona montană aferentă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe parcursul zilei în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor situa între -6 şi 5 grade, iar cele minime în general între -17 şi -4 grade. Dimineaţa şi noaptea izolat va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură. În acelaşi interval, şi la Bucureşti va fi ger dimineaţa şi noaptea, iar cerul va avea înnorări temporare şi vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul a -2 grade, iar cea minimă va fi de -10…-8 grade, mai scăzută în zona periferică. De asemenea, se va forma gheţuş.
De vineri până sâmbătă dimineaţă, valorile de temperatură vor fi asemănătoare celor din ziua precedentă, astfel încât va fi în continuare ger, mai ales în sudul, centrul şi estul ţării,. cu vânt slab şi moderat şi cu intensificări ziua în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa între -6 şi 6 grade, iar cele minime în general între -18 şi -5 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă asociată cu depunere de chiciură. Vreme geroasă va fi, în aceeaşi perioadă, şi în Capitală, cu cer mai mult senin ziua şi variabil noaptea şi cu vânt slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a -3 grade, iar cea minimă va fi de -13…-11 grade, mai scăzută în zona periferică.
Pentru intervalul 22 – 25 februarie, meteorologii estimează că vremea va fi în continuare rece în sudul ţării, local geroasă dimineaţa şi noaptea, cu probabilitate redusă de ninsori, tendinţe care vor fi valabile şi pentru Capitală.
Directorul general al ANM, Elena Mateescu, a declarat, marţi, la Digi24, că la acest moment, în Bucureşti grosimea stratului de zăpadă variază între 23 de centimetri la staţia meteorologică Bucureşti – Afumaţi şi 35 de centimetri la Filaret. În restul zonelor din sudul ţării, aflate sub avertizare meteorologică de cod galben, stratul de zăpadă are grosimi între opt şi 26 de centimetri (la Călăraşi).
„Menţinem avertizarea meteorologică de cod galben până mâine dimineaţă la 10.00, vor mai fi perioade în care să ningă moderat cantitativ, se va putea depune strat nou de zăpadă, cu grosimi între 10 până la 15 centimetri, astfel încât până la finalul acestui episod să consemnăm şi în Capitală un strat, în general, între 35 până la 45 de centimetri de zăpadă. Trebuie să luăm în considerare şi temperaturile deosebit de scăzute, vorbim de maxime în jurul la minus 3 grade şi minime, cel puţin în Capitală, spre minus 5, posibil mai coborâte în zona preorăşenească, în timp ce în jumătatea nordică, acolo unde menţinem, de asemenea, avertizarea meteorologică de cod galben pentru temperaturi foarte scăzute, minime spre minus 17 – minus 10 grade, cu siguranţă şi în condiţiile în care vântul va putea avea intensicări moderate, senzaţia de rece va putea fi mult amplificată”, a declarat Elena Mateescu.
Potrivit directorului general al ANM, actualizarea estimărilor de marţi dimineaţă, pentru intervalul 17 februarie – 17 martie, menţine semnalul pentru săptămâna aceasta, 17-24 februarie, ca o săptămână foarte rece, mai ales în jumătatea sudică a ţării, dar şi în zonele centrale nordice şi în zona de munte.
„Această săptămână va putea fi considerată cea mai rece săptămână din iarna 2024-2025 şi din luna februarie din acest an, după care, din 24 februarie până în jurul date de 3 martie, rămânem pe un fond de vreme mai rece, în continuare, în special în sudul ţării, în timp ce în Vest vorbim de temperaturi uşor peste medie, pentru că, aşa cum arată şi semnalul la acest moment, după data de 25 februarie, ne aşteptăm ca maximele, cel puţin pe parcursul zilelor, să atingă 10 grade şi să depăşească uşor 10 grade Celsius”, a mai spus directorul general al ANM.