Primele dosare desprinse din ancheta DNA privind faptele de la Primăria Zănești au ajuns în instanță și marchează o etapă esențială: probele împotriva primaruluinu mai vin doar din exterior, ci și din interiorul aparatului administrativ.
Informațiile apar în articolul „Dosarul Zănești intră în instanță. Doi funcționari își recunosc faptele, primarul încă sub anchetă” , publicat de Mesagerul de Neamţ, unde se arată că doi funcționari –Andrei Sebastian Andrieș șiFlorentina Marin – au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției.
De la inculpați la martori ai acuzării
Dincolo de beneficiul juridic evident – pedepse mai blânde – acordurile de recunoaștere au o consecință mult mai importantă pentru dosarul principal: cei care le semnează devin, practic, surse directe de probă pentru procurori.
În cazul de față, cei doi funcționari, despre care DNA a arătat că aveau roluri importante în mecanismul de trucare a licitațiilor și achizițiilor publice, nu au recunoscut doar faptele proprii, ci și contextul în care acestea au fost comise. Adică au relatat – că altfel nu erau de acord procurorii cu aceste acorduri – cum s-au produs faptele; cine a dat ordinele; cine a înfiinţat, coordonat şi folosit reţeaua infracţională; cum li se dădeau ordinele de a încălca legea; ce făceau exact fiecare dintre ceilalţi membri ai reţelei; cum şi cine intervenea cu livrarea detaliilor despre lucrări, de la amănunte de ordin tehnic până la stabilirea preţurilor; cum interacţionau ei cu ceilalţi – alţi angajaţi ai primăriei, constructori, diriginţi de şantier, proiectanţi, angajaţi ai şcolii – pentru realizarea operaţiunilor frauduloase prin care Filip delapida banul public.
Asta înseamnă că declarațiile lor nu mai sunt simple apărări, ci devinelemente care pot consolida acuzarea împotriva lui Filip , în dosarul principal.
Practic, odată cu aceste acorduri, ancheta intră într-o nouă fază: nu mai vorbim doar despre probe indirecte, ci despremărturii din interiorul sistemului .
Cercul probelor se închide
În faza inițială, dosarul era construit pe mai multe tipuri de probe: înscrisuri; declarații de martori; existența unui martor denunțător; inclusiv utilizarea unui martor sub acoperire.
Acum însă apare o categorie decisivă:declarațiile celor care au făcut parte din mecanism .
Sunt oameni care, potrivit anchetei, au participat direct la derularea faptelor și care, pentru a beneficia de clemență, confirmă modul în care funcționa sistemul.
Chiar dacă interesul lor este evident – reducerea propriei răspunderi penale – acest tip de declarații, coroborate cu celelalte probe, poate închide cercul probator în jurul inculpatului principal. Practic, apariţia acestor acorduri de recunoaştere arată că astăzi, mecanismul probator realizat de DNA Bacău se închide la un laţ perfect în jurul unui unui primar cu apucături de bişniţar care se credea de neatins, prin prisma relaţiilor personale dezvoltate în toţi aceşti ani (vom reveni într-un articol viitor).
Dosarul, mai amplu decât la momentul reținerii
Între timp, ancheta DNA a avansat, iar surse apropiate dosarului indică faptul că, față de momentul reținerii lui Filip, la dosar s-au adăugat și alte declarații.
Au fost audiați angajați ai primăriei, consilieri locali și alte persoane care aveau legătură cu activitatea administrativă. Au dat cu subsemnatul la DNA oameni de afaceri, angajaţi ai acestor firme, diriginţi de şantier, proiectanţi. Toate aceste mărturii contribuie la conturarea unui tablou mai complet al mecanismului descris de procurori.
În acest context apare și numele luiNicolae Marin , tatăl Florentinei Marin. Potrivit unor surse apropiate anchetei, acesta ar fi recunoscut încă de la început faptele (din prima noapte de reţinere) și modul în care îi oferea mită primarului Filip, într-un gest disperat de a-și proteja fiica (reţinută, iniţial, şi ea).
Nicolae Marin și Florentina Marin au fost inițial reținuți, însă nu au mai fost duși în arest preventiv. Ulterior, bărbatul a decedat.
Oameni nenorociți de Filip
Dincolo de încadrarea juridică, dosarul începe să arate și dimensiunea umană a unui mecanism care a atras zeci de persoane în anchetă.
Sunt oameni care au ajuns la DNA – ca suspecți, inculpați sau martori – prinși într-un sistem care, odată declanșat, i-a antrenat într-un carusel din care nu au mai putut ieși sau în care nu se simt deloc confortabil.
Cazul familiei Marin este unul dintre cele mai dure.
Florentina Marin a trecut rapid de la statutul de suspect la cel de inculpat și a ajuns să încheie un acord de recunoaștere după ce a petrecut şi o noapte în arest (cu ordonanţă de reţinere).
Tatăl său, Nicolae Marin, a fost implicat în dosar și, potrivit informațiilor din surse apropiate anchetei, ar fi recunoscut faptele din prima, inclusiv modul în care îi dădea mită primarului, tocmai pentru ca fiica sa să nu rămână după gratii. Surse apropiate de familia Marin spun chiar că, înainte de deces, acesta se plângea de situaţie şi că ar fi spus unor cunoscuţi că Filip îl presa să-i dea şpaga, în avans şi tot mai multă (până ca patronul firmei de construcţii să fi încasat el vreun ban pentru lucrare) motivând, chipurile în glumă, că vrea să meargă în Italia sau la Bruxelles ca să testeze experienţe sexuale noi, inclusiv cu negrese.
După izbucnirea anchetei, Nicolae Marin a murit.
Tragediile nu s-au oprit aici. În urmă cu câteva săptămâni, familia a mai fost lovită de o pierdere: fiul lui Nicolae Marin și fratele Florentinei a murit la București, diagnosticul fiind stop cardiac.
Apropiații spun că acesta s-a consumat profund din cauza problemelor din familie. Era un om tânăr, serios, bucătar de meserie (cu experienţă în domeniu în Vest), cunoscut pentru stilul de viață sănătos pe care îl promova în cercul său de prieteni.
În spatele unui dosar de corupție rămân astfel nu doar probe și declarații, ci și destine frânte, familii distruse, oameni care au lucrat pentru Filip şi familia lui ca „sclavi pe plantaţie” (salariaţi ai Primăriei – paznici, muncitori, femei de serviciu au recunoscut într-o şedinţă de CL că erau pontţi fictiv la Primărie că lucrau la primar acasă, la rudele lui, la firmele lor – și consecințe care depășesc cu mult limitele unui dosar penal.