2.6 C
București
26 februarie, 2026

Am venit, am văzut, am…înfrânt!

Dorian OBREJA

Dacă întâlnirile de la Davos și Munchen încă generează ecouri, date fiind idei, principii și direcții de acțiune enunțate în aceste locuri, prima reuniune a Consiliului pentru pace trumpian s-a cufundat în uitare, începând chiar de a doua zi, fiind o manifestare pe cât de gonflată mediatic, pe atât de goală de conținut.

Dar, trebuie subliniat, uitarea a putut fi validată oriunde, numai în România nu. Aici, de peste două săptămâni, subiectul a făcut valuri cu totul disproporționate, dat fiind că nu summitul propriu-zis a încins spiritele politicienilor, jurnaliștilor și postacilor pe diverse rețele de socializare, ci o parte a lui. Evenimentul a fost tratat ca și cum ar fi fost vorba de un concurs de Miss Univers, toată atenția focalizându-se asupra persoanei care a reprezentat țara noastră. Mai întâi, s-au constituit două tabere, dintre care una susținea că nu merită să participăm, iar cealaltă – că e musai să fim prezenți. În vremea desfășurării manifestării și ulterior, au rămas tot două tabere, dintre care prima ținea să scoată în evidență marea noastră realizare, iar cea de a doua – să ridiculizeze și ducă în derizoriu. E ciudat, dar mai ales alarmant să constați cum un același subiect poate fi privit și comentat atât de diametral opus, semn clar al unor partizanate câtuși de puțin productive.

Două chestiuni au preocupat pe locatarul de la Cotroceni cu prilejul deplasării de pe malul Dâmboviței pe acela al Potomacului. Prima (nu neapărat în ordinea importanței acordate) – problema legitimității administrației din România după alegerile prezidențiale, mai întâi anulate, apoi repetate. Nicușor Dan a afirmat că această problemă nu mai există în SUA. Eu, unul, aș fi convins de așa ceva doar dacă afirmația ar fi/fost făcută de un înalt oficial american! A doua – intrarea lui N.D. în „liga mare”, creșterea vizibilității sale, aflată în mare suferință, atâta vreme cât camerele de luat vederi l-au căutat îndelung până la a-l găsi la ținerea discursului, iar Donald Trump l-a definit (unii spun că intenționat, alții – că e o tradiție comiterea de gafe prin confuzii) drept premierul României. Această a doua chestiune a fost bifată, dar n-aș putea susține că în sensul bun, fiind reținute mai ales momente precum așezarea șepcii primite cadou sub partea dorsală, ușuirea de lângă președintele SUA de către un agent al Secret Service sau întâlnirea cu numărul trei al gazdelor pe un hol. În asemenea circumstanțe, afirmații de genul „a fost stabilit primul contact de substanță (???) între ND și administrația Trump”, „cum a câștigat ND pariul (???) de la Washington și a scos România din meniu”, „Nicușor Dan, mesaj de forță după ce a stat la masă (???) cu liderul SUA” și „Nicușor Dan, singurul lider european care va vorbi la Consiliul pentru Pace: Donald Trump l-a invitat să țină un discurs” par a se încadra de minune în ceea ce un jurnalist a numit „Delir limbistic pentru a-l scoate pe Nicușor Dan lider mondial”.

La Casa Albă, au fost oaspeți Nicolae Ceaușescu și Traian Băsescu (de câte 3 ori), Ion Iliescu (2), Klaus Iohannis (5) și Emil Constantinescu (1). Deocamdată, N. Dan n-a trecut pragul. Nici pe acela al primului său examen major de politică externă. Dacă ținem seama și de problemele nerezolvate din politica internă, chiar avem motive de îngrijorare. E imperios necesar ca N.D. și echipa lui de consilieri să se conecteze la realitate și la viteza desfășurării acesteia, altfel, rămânem și mai mult de căruță!

Sursa: https://ziarulevenimentul.ro/stiri/editorial/am-venit-am-vazut-am-infrant–217594472.html

Ultimă oră

Același autor