Fac această postare pentru a clarifica unele aspecte generate de efectele deciziilor luate de anumite minți care doar ele se înţeleg, referitoare la implicarea mea în finanțarea campaniei electorale (vezi link‑ul atașat). Donația mea a fost făcută către partid pentru candidatura la președinție a lui Crin Antonescu, care era susținut și de PNL și de PSD, iar banii au fost depuși într‑un cont primit de la București.
Există momente în viață în care tăcerea devine complicitate. Iar eu nu aleg să tac. Asta nu o pot înțelege acești falși actori ai politicii și ai vieții.
Vreau să fie clar! Am susținut, deschis și fără echivoc, candidatura lui Crin Antonescu. Nu din calcul, nu din interes, ci din respect pentru o decizie și pentru ideea de loialitate. Cu resurse, cu muncă, cu oameni. Asumat. Așa cum rezultă din Monitorul Oficial al României.
În acest timp, „curajoșii” de serviciu au ales drumul cunoscut: ezitare, duplicitate, jocuri de culise. Unii au trădat. Alții s-au ascuns. Cei mai mulți au mimat. Au avut un numitor comun: lipsa de coloană. Și totuși, astăzi, exact acești oameni se erijează în lideri ai PNL. Aceiași incompetenți și perverși. Se disting nu prin forța caracterului, ci prin slăbiciunea sistemului politic. Nu prin merit, ci prin abilitatea de a se strecura.
Acesta nu este liberalism. Partidul Național Liberal nu s-a construit din lașitate, nici din loialități negociate în șoaptă. Ceea ce vedem astăzi este o deformare: o structură în care principiile sunt invocate doar atunci când servesc interesului personal.
Refuz să fac parte din acest joc! Nu vreau să stau în întuneric! Nu îmi adaptez convingerile după direcția vântului! Nu confund funcția cu valoarea și nici tăcerea cu înțelepciunea!
Prefer marginalizarea în fața compromisului. Prefer pierderea unei poziții, în fața pierderii de sine. Prefer singurătatea demnă, în locul unei complicități confortabile. Pentru că, dincolo de toate, rămâne un singur lucru care nu poate fi negociat: caracterul. Restul trece. Funcții, alianțe, jocuri. Omul rămâne! Iar eu aleg să rămân întreg. Să pot privi în oglindă fără să îmi evit privirea. Fără rușine. Fără fisuri. Fără să fie nevoie să o sparg.
Dumnezeu, prin iubire, întotdeauna așază calea de urmat!
Ca PS adaug și pilda zilei, luată de pe net:
„Un bătrân i-a spus unui tânăr:-În fiecare om se duc două lupte: una bună și una rea.Tânărul l-a întrebat:-Și care câștigă?Bătrânul a răspuns:-Cea pe care o hrănești.”