Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de vreme rea. Este vorba despre avertizări de tipul cod galben și cod portocaliu de vânt puternic, viscol și precipitații. Acestea vizează zone din sudul și sud-estul României.
O avertizare cod galben de vânt puternic vizează Muntenia, Dobrogea, centrul și sudul Moldovei. Aceasta a intrat în vigoare miercuri, la ora 10.00 și va fi valabilă până joi, la ora 20.00. În Muntenia, Dobrogea, precum și în centrul și sudul Moldovei vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h, anunță specialiștii.
Codul portocaliu de vânt este valabil în același interval în estul Munteniei și pe litoral. Acolo vor fi intensificări puternice ale vântului, cu viteze de 70…90 km/h, transmite ANM.
O altă avertizare cod galben de viscol va fi în vigoare până joi la ora 20.00. Local în Carpații Meridionali și în sudul Carpaților Orientali va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 60…80 km/h.
Codul portocaliu de viscol este valabil de miercuri la ora 10.00 până joi la ora 8.00. În intervalul menționat va fi viscol puternic la altitudini de peste 1600 m în estul Carpaților Meridionali și în Carpații de Curbură. Vântul va avea rafale de 90…110 km/h, zăpada va fi troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.
De asemenea, a fost emisă o avertizare cod galben de precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ploaie. Aceasta este valabilă până joi la ora 10.00. În intervalul menționat, în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie. Local se vor acumula cantități de apă de 20…25 l/mp și izolat de 30…40 l/mp. În restul Olteniei și al Munteniei, precum și în Dobrogea vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar cantitățile de apă vor fi izolat de 10…15 l/mp. Vor fi condiții de polei, a precizat ANM.
Vremea de Crăciun în București: vor fi ploi și intensificări ale vântului
Administrația Națională de Meteorologie anunță că în primele două zile ale Crăciunului în București vor fi ploi și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 6 grade Celsius.
Potrivit prognozei speciale a ANM, până joi la ora 8.00 „vremea se va menține închisă și va continua să plouă slab”.
Vântul va avea intensificări, cu rafale de 55…60 km/h, iar pe parcursul zilei posibil și de 70 km/h. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă de 2…3 grade.
Joi, în intervalul 8.00-20.00 „cerul va avea înnorări temporare și vor fi condiții de precipitații, predominant sub formă de ploaie”. Vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 55 km/h. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade.
Cod galben de inundații pe râuri din patru județe
Hidrologii au emis miercuri o avertizare Cod galben de inundații valabilă pentru râuri din patru județe.
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Olt (judeţele: Olt şi Dolj), Călmăţui (judeţele: Olt și Teleorman), Vedea (judeţele: Olt, Argeş și Teleorman).
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din bazinul hidrografic Călmăţui.
În aceste zone se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.
Avertizarea este în vigoare de miercuri de la ora 11.00 până joi la ora 12.00.
Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/vremea/alerta-imediata-vreme-severa-craciun-coduri-portocalii-985191.html