12.2 C
București
25 aprilie, 2024

Aglomerație la intrarea în capitală, pe A1 București-Pitești, începând din Ciorogârla

Se circulă în condiţii de aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, începând din localitatea Ciorogârla.

Centrul Info

din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt înregistrate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită sau restricționată, din cauza vreunui eveniment rutier.

Pe șoselele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești, DN 1 Ploiești-Brașov și DN 7 Pitești-Sibiu, circulația rutieră se desfășoară pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună și valori normale de trafic.

Este semnalată aglomerație pe sensul de intrare în capitală, pe autostrada A1 București-Pitești, începând din localitatea Ciorogârla, județul Ilfov.

Astăzi, în funcție de condițiile meteorologice, se vor executa diferite tipuri de lucrări în județul Vâlcea, după cum urmează:

– DN 7, tronson kilometric 169+600 metri – 172, pe raza localității Budești, se lucrează la așternere covor asfaltic, între orele 20:00 – 06:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale, dirijată de piloți de trafic.

– DN 7, tronson kilometric 168 – 172, pe raza localităților Budești-Goranu, se lucrează la aplicare marcaje axiale, între orele 08:00 – 18:00. Circulația rutieră se desfășoară îngreunat în zona utilajului de aplicare marcaje.

– DN 7, tronson kilometric 156+250 metri – 169, pe raza localităților Milcoiu-Budești, se toaletează vegetația, între orele 08:00 – 16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale, în zona utilajului de cosit.

– DN 7, tronson kilometric 217+400 metri – 217+600 metri, în dreptul localității Tuțulesti, se lucrează la tăierea arborilor periculoși pentru siguranța circulației, între orele 09:00 – 13:00. Traficul rutier se închide/deschide în reprize de maxim 20 de minute, dirijat de piloți de circulație.

– DN 73C, tronson kilometric 61+474 metri – 68+100 metri, pe raza localităților Popești-Blidari, se lucrează la aplicare marcaje rutiere, între orele 08:00-16:00. Circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale în zona trecerii de pietoni, dirijată de piloți de trafic.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/locale/aglomeratie-intrare-capitala-ciorogarla-vineri-9-iunie-934180.html

Ultimă oră

Același autor