Încep să iasă la suprafață afacerile necurate făcute de unii în timpul pandemiei de COVID 19. Când unii stăteau închiși în casă, neavând voie să iasă nici măcar pentru a cumpăra apă în afara programului stabilit, alții făceau bani la metru cub!
Aflăm că, în această dimineață, polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Călărași au descins în locații din județele Ilfov, Gorj, Dolj, Vaslui, Mureș, Botoșani, Constanța, Călărași și în municipiul București pentru a pune în aplicare 32 de mandate de percheziție, la persoane cercetate pentru evaziune fiscală, abuz în serviciu și fals în înscrisuri. Acțiunea este coordonată de Inspectoratul General al Poliției Române.
Ancheta are ca țintă mai multe firme care, în perioada pandemiei de COVID, au pus la punct un mecanism prin care au vândut măști și dezinfectanți la prețuri de peste 10 ori mai mari. Tranzacțiile în cauză depășesc 30 de milioane de lei. Prejudiciul este estimat la 4 milioane de lei.
Reiese din cercetări faptul că, în perioada 2020–2024, mai multe societăți comerciale ar fi creat un circuit tranzacțional fictiv, folosind firme intermediare pentru a majora artificial prețurile unor produse medicale. Este vorba de peste 2,8 milioane de măști de protecție și peste 110 tone de dezinfectanți, care ar fi fost vândute la prețuri de peste 10 ori mai mari decât cele reale.
Practic, firmele intermediare ar fi fost folosite pentru a prelua obligațiile fiscale fără a le plăti, fiind ulterior trecute în insolvență sau transferate către persoane fără posibilități financiare. În paralel, ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive și simulate livrări intracomunitare pentru a evita plata taxelor și pentru a obține rambursări ilegale de TVA. O mare parte din sumele încasate nu ar fi ajuns la producătorii reali, ci ar fi fost scoase în numerar din conturile firmelor implicate. Anchetatorii spun că banii ar fi fost retrași prin bancomate de către membrii grupării. Valoarea totală a tranzacțiilor investigate depășește 30 de milioane de lei.
În acest caz sunt cercetate 19 persoane fizice și juridice. Au fost deja emise mandate de aducere la audieri pe numele a 14 persoane.
La această operațiune de amploare participă structuri de investigare a criminalității economice din mai multe județe, alături de luptători SAS, jandarmi și inspectori antifraudă. Din ancheta aflată în desfășurare, urmează ca autoritățile să stabilească dimensiunea prejudiciului și cine sunt responsabilii de comiterea faptelor penale.