Adela Dumitrescu confirmă forma excelentă: pe podium la Naționalele de 10 km pe șosea

Atletismul buzoian continuă să aducă rezultate importante la nivel național. Sportiva Adela Dumitrescu, legitimată la SCM Gloria Buzău, și-a reconfirmat valoarea printr-o nouă clasare pe podium, de această dată în cadrul Campionatelor Naționale de alergare pe șosea, în proba de 10 kilometri.

După performanța din luna februarie, când a obținut locul secund la Cupa României în sală, Adela „recidivează” și își trece în palmares încă o medalie de argint, terminând cursa pe poziția a doua la individual.

Rezultatele bune nu s-au oprit aici pentru delegația buzoiană. Gabriela Alice Perjoiu a fost foarte aproape de podium, încheind competiția pe locul 4, în timp ce, la nivel de echipă, SCM Gloria Buzău a reușit o clasare meritorie pe locul 3.

Podiumul pe echipe a fost obținut în formula Adela Dumitrescu, Gabriela Alice Perjoiu, Claudia Necula și Nicoleta Georgescu, sportive care au demonstrat, încă o dată, determinare și spirit de echipă.

Pentru sportiva buzoiană, locul 2 de la Naționalele de șosea vine ca o continuare a rezultatelor din acest sezon. Următoarele competiții vor arăta dacă poate transforma aceste clasări constante într-un titlu național.

La întrecerea de la București, competiție oficială înscrisă în calendarul Federației Române de Atletism și în circuitul World Athletics, s-au aliniat zeci de alergători în probele masculine și feminine de 10 km, atât seniori, cât și tineret.

Sursa: https://opiniabuzau.ro/adela-dumitrescu-confirma-forma-excelenta-pe-podium-la-nationalele-de-10-km-pe-sosea/

Ultimă oră

Același autor