Duminică, 15 februarie, a murit Radu Marian, primul primar postdecembrist al Constanţei, și fost arhitect șef. Fiica acestuia ne-a declarat că fostul primar a murit din cauza gripei. Menționăm că acesta avea 75 de ani.
Cauza decesului a fost o infecție respiratorie,gripă cu virus sincițial respirator – suprapusă peste afecțiuni cronice mai vechi. Nu au existat alte probleme în spital.
Trupul neînsuflețit va fi depus mâine,16 februarie a.c. , la Cimitirul Municipal Constanța. Înmormântarea va avea loc marți, 17 februarie a.c., la ora 13:00. Slujba se va oficia la biserica de lemn aflată lângă cimitir, cu acces din zona Baba Novac.
Radu Marian a fostprimarul Constanței doar, de pe 1 ianuarie până pe10 ianuarie 1990 , când și-a dat demisia fiind înlocuit deCălin Marinescu.
Cine a fost Radu Marian?
Marian Radu s-a născut la Bucureşti pe 3 mai 1951. A absolvit Institutul de Arhitectură în 1976 şi se angajează la Institutul de Proiectări Judeţean din Constanţa în1978. Intre 1986-1990 este director adjunct al Institutului iar apoi, până în 1996, director general. După această dată îşi înfiinţează propriul cabinet de arhitectură.
In ianuarie 1990 a fost ales primul primar al Constanţei post-comuniste dar a renunţat la post după doar câteva săptămâni.Talentat la desen şi pasionat de benzi desenate de mic, participă în 1970 la concursul BD organizat de revistele Cutezatorii şi Pif Gadget şi are plăcerea şi onoarea să primească Marele Premiu al concursului (un magnetofon!) chiar din mâinile tatălui luiPif, C. Arnal.
Imediat după aceea, începe să publice în mod regulat benzi desenate de câte o planşă, din seria „Aventurile colegului Minitehnicus”, în revista Cutezatorii.
Sursa: https://www.replicaonline.ro/a-murit-radu-marian-primul-primar-postdecembrist-al-constantei-650254