Vizibil afectat și copleșit de emoții, Gică Hagi a ajuns printre primii la Arena Națională, acolo unde a fost depus trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu. Fostul căpitan al naționalei a adus o coroană de flori din trandafiri roșii și albi, pe care a fost scris un mesaj simplu, dar profund: „O să fii mereu în sufletele noastre”.
Pentru Hagi, pierderea este una personală. Relația dintre cei doi a depășit de mult granițele fotbalului, transformându-se într-o legătură apropiată, aproape familială. La scurt timp după aflarea veștii, fostul mare internațional a transmis un mesaj care a impresionat întreaga țară.
Cu vocea tremurândă și greu încercat de emoții, Hagi a vorbit despre rolul esențial pe care Mircea Lucescu l-a avut în viața lui.
„Nu îmi vine să cred. A fost pentru mine atât de important în viață. O persoană atât de dragă, care a avut încredere în mine de la început. M-a susținut mereu când trebuia. E mai mult decât un antrenor care a făcut performanță la un nivel istoric. E un moment greu, îmi pare rău, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! A fost un părinte, un profesor, am luat multe de la dânsul. Speram să aibă puterea să treacă peste acest examen foarte greu, dar, din păcate, n-a putut. Nu pot să vorbesc, am fost un copil pe care l-a crescut. Vă rog frumos… A însemnat enorm pentru mine. A fost ca un părinte, mi-e greu să vorbesc”, a transmis Gică Hagi.
Mircea Lucescu, o pierdere uriașă pentru fotbalul românesc
Mircea Lucescu a murit pe 7 aprilie 2026, după ce fusese internat mai multe zile la Spitalul Universitar de Urgență din București. În ciuda eforturilor depuse de medici, starea sa nu s-a îmbunătățit. Considerat unul dintre cei mai mari antrenori din istoria fotbalului, „Il Luce” a influențat generații întregi de jucători, printre care și Gică Hagi, care l-a privit întotdeauna ca pe un model.
Vă aducem aminte că trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost depus laArena Națională . Aici, sute de oameni, suporteri, sportivi și personalități publice vin să își ia rămas-bun. Atmosfera este una apăsătoare, iar cozi de zeci de metri s-au format încă din primele ore. Printre cei prezenți s-au numărat și alte nume importante din sport, dar și oameni obișnuiți care au vrut să-i aducă un ultim omagiu.
Ceremoniile funerare se desfășoară pe parcursul mai multor zile, oferind tuturor celor care l-au admirat șansa de a-și lua rămas-bun. Ulterior, cortegiul funerar va continua către biserică și apoi spre locul de înmormântare vineri, 10 aprilie 2026.