FBI, împreună cu mai mulți parteneri, printre care SRI, a anunțat destructurarea unui atac informatic prelungit asupra infrastructurii sensibile din mai multe state occidentale, a transmis, miercuri, președintele Nicușor Dan.
‘Actori cibernetici asociați GRU, serviciul de informații al armatei ruse, colectau informații militare, guvernamentale și legate de infrastructurile critice. Rusia continuă, deci, războiul hibrid împotriva țărilor occidentale și numai cine este de rea-credință nu vede asta. România trebuie să-și îmbunătățească securitatea cibernetică și să colaboreze în continuare cu partenerii occidentali’, a scris șeful statului, pe.
Departamentul de Justiție al SUA și FBI au destructurat recent o rețea a GRU (serviciul de informații al armatei ruse), formată din routere compromise din categoria SOHO (small-office home-office). Acestea erau utilizate pentru a facilita operațiuni rău intenționate de deturnare a serviciilor DNS.