Tensiuni în Valea Jiului: Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni și Livezeni

Miercuri dimineață, minerii de la exploatările Vulcan, Lupeni și Livezeni au declanșat o formă de protest spontan, refuzând să înceapă lucrul în subteran. Aceștia solicită asigurări clare din partea conducerii privind plata primelor și a adaosurilor salariale cuvenite pentru sărbătorile de Paște.

Conform contractului colectiv de muncă, minerii și energeticienii de la Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) ar urma să beneficieze de două prime, unA pentru a marca Vinerea Mare, iar cea de-a doua pentru Paște, valoarea acestora urmând să fie stabilită pe baza negocierilor dintre sindicat și administrație.

Conducerea CEVJ s-a deplasat, luni dimineața, la sucursalele miniere pentru a discuta cu protestatarii.De asemenea, președintele Consiliului de Administrație al CEVJ, Andrei Poșa, a confirmat, pentru AGERPRES, că poartă discuții cu reprezentanții Sindicatului Muntele, la București, pe tema solicitărilor formulate de mineri.

CEVJ numără circa 2.000 de angajați care lucrează la minele Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, precum și la Termocentrala Paroșeni, unde se utilizează cărbunele extras de la cele patru exploatări.

Minele Lonea și Lupeni ar urma să fie închise până la finalul anului, însă termenul este considerat nerealist de către Sindicatul Muntele.

Sursa: https://gazetadebistrita.ro/tensiuni-in-valea-jiului-protest-spontan-al-minerilor-de-la-exploatarile-vulcan-lupeni-si-livezeni/

Ultimă oră

Același autor