Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au dispus trimiterea în judecată a trei bărbați acuzați de săvârșirea a trei infracțiuni de viol asupra unei minore de 17 ani, în timpul Școlii de Vară a partidului AUR, desfășurată în septembrie 2023, în stațiunea Neptun-Olimp. Decizia vine după aproape doi ani de la evenimente, timp în care victima a luptat pentru dreptate.
Comunicatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București arată că, la data de 6 aprilie 2026, au fost finalizate cercetările, iar trei inculpați, cu vârste cuprinse între 29 și 33 de ani, au fost trimiși în judecată în stare de libertate.
„La data de 06 aprilie 2026 au fost finalizate cercetările, fiind dispusă de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti trimiterea în judecată, în stare de libertate, cu privire la trei inculpaţi, bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi 33 de ani, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de viol, fapte comise asupra unei persoane vătămate minore în vârstă de 17 ani în cadrul unei tabere de vară pentru tineri organizate în staţiunea Neptun-Olimp”, a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, într-un comunicat de presă.
Detaliile acuzațiilor de viol și agresiune sexuală
Faptele s-ar fi petrecut în noaptea de 14/15 septembrie 2023, într-un hotel din stațiunea Neptun-Olimp, unde tânăra, al cărei nume nu a fost făcut public, participa la evenimentul politic. Procurorii descriu în detaliu momentele agresiunii:Inculpatul A.B. (32 de ani) ar fi profitat de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința și de vulnerabilitatea acesteia în intervalul orar 23:57-00:25, constrângând-o la acte sexuale.Ulterior, între orele 00:31-01:04, inculpatul C.D. (29 de ani) ar fi întreținut un raport sexual cu minora, prin constrângere și profitând de incapacitatea acesteia de a se apăra.• În seara zilei de 15 septembrie 2023, între 21:14-21:50, inculpatul E.F. (33 de ani) ar fi profitat, de asemenea, de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, întreținând un raport sexual împotriva voinței ei.
Pentru audierea victimei, procurorii au aplicat protocolul de audiere NICHD, conceput pentru a maximiza întrebările deschise și a oferi sprijin emoțional, fără a sugera răspunsuri. Dosarul a fost trimis spre soluționare Judecătoriei Mangalia.
Dovezi ADN
Un element crucial în anchetă este raportul medico-legal care a confirmat prezența ADN-ului celor trei bărbați pe hainele și lenjeria intimă ale fetei, purtate în nopțile în care ar fi avut loc agresiunile. Această probă vine în contradicție cu declarațiile agresorilor , care au negat acuzațiile.
Cazul a stârnit un val de indignare publică, în special după ce în spațiul online a fost lansată o petiție intitulată „Vrem dreptate pentru tânăra abuzată la școala de vară AUR!”, care a adunat zeci de mii de semnături. Semnatarii petiției subliniază necesitatea respectării legii și tragerea la răspundere a vinovaților, cerând totodată ca victima să nu fie folosită în scopuri politice și ca demnitatea acesteia să fie protejată. Fosta avocată a victimei, Claudia Postelnicescu, a acuzat anterior tergiversarea cazului, menționând că inițial unii suspecți ar fi fost scoși de sub urmărire penală la preluarea dosarului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.