Născută și crescută în România, prima femeie care a candidat la președinția Israelului, trântită la pământ de un polițist…

Printre persoanele rănite duminică seara de poliția israeliană în timpul unei demonstrații anti-guvernamentale din Tel Aviv se numără fosta parlamentară și diplomată Colette Avital, prima femeie care a candidat vreodată la președinția Israel.

Colette Avital e de origine română, născută la Bucureși și crescută la Bacău pînă la emigrarea din țară, este supraviețuitoare a Holocaustului.

Fosta membră a Knesset-ului din partea Partidului Muncii, în vîrstă de 86 de ani, urmează să fie supusă mîine unei scanări CT, după ce un polițist a împins-o cu forța la pămînt, făcînd-o să se lovească cu capul de asfalt, conform declarațiilor mai multor politicieni apropiați fostului diplomat, conform Times of Israel.

Vestea rănirii sale a provocat șoc în rîndul actualilor și foștilor parlamentari din opoziție, inclusiv al președintelui formațiunii Yesh Atid, Yair Lapid, care l-a criticat pe șeful poliției, Danny Levy, pentru că a omis să își ceară scuze pentru incident.

„Cine este polițistul care a văzut în ea o amenințare atît de periculoasă încît a împins-o?” a scris Lapid pe rețelele de socializare după ce a vorbit cu Avital. „Îmi va explica cineva cum se face că comisarul-șef încă nu a sunat să întrebe cum se simte și să își ceară scuze?”

Avital a fost împinsă în timpul unui protest la care participau sute de persoane în Piața Habima. Forțele de ordine au intervenit violent pentru a dispersa mulțimea la scurt timp după ce numărul participanților a depășit 600, ducînd la confruntări între poliție și demonstranți. Șaptesprezece protestatari au fost reținuți în timpul dispersării.

În plan politic, Avital a fost o figură centrală a Partidului Muncii (Labor), servind ca membră a Knessetului timp de mai multe mandate. De-a lungul activității sale parlamentare, s-a remarcat prin promovarea drepturilor femeilor, a politicilor sociale și a eforturilor de pace.

În 2007, a făcut istorie fiind prima femeie care a candidat oficial pentru funcția de președinte al statului Israel. După retragerea din viața politică activă, a rămas implicată în societatea civilă, ocupând, printre altele, funcția de președintă a Organizației Centrale a Supraviețuitorilor Holocaustului din Israel.

Sursa: https://www.emaramures.ro/nascuta-si-crescuta-in-romania-prima-femeie-care-a-candidat-la-presedintia-israelului-trantita-la-pamant-de-un-politist/

Ultimă oră

Același autor