În anii `80, ca elev, am auzit de istoricul Vasile Pușcaș pentru că o carte de-a sa ”Dr. Petru Groza – pentru o lume nouă”, apărută la editura clujeană ”Dacia”, în 1985 a fost interzisă și arsă întreaga ediție. L-ar fi deranjat pe Ceaușescu scoaterea în prim-plan a ”burghezului” comunist din Deva. Despre Pușcaș am aflat atunci doar din cărțile de autor sau co-autor aflate pe rafturile Librăriei Universității: ”România în anii celui de-al doilea Război Mondial”, (vol. 2-3, București, 1989); ”Istoria contemporană a României – texte sociale, economice și politice, 1918-1929”, (Cluj-Napoca, 1989); Bătălii în umbră, Cluj-Napoca, (1988); ”Dezvoltare și modernizare în România interbelică 1918-1939”, (coord. București, 1988); Civilizația medievală și modernă românească (1985); ”Al doilea război mondial în documente și literatură” (Cluj-Napoca 1985). Despre Vasile Pușcaș am mai aflat că a scris aticole și despre teroarea hortyistă din Ardealul de nord-vest, articole scrise la începutul anilor 80. Încă înainte de 1989, Vasile Pușcaș era considerat de comunitatea locală ca un factor de putere locală prin activitatea sa didactică și istoriografică. Așa că nu a fost nicio mirare pe plan național ca marele istoric să fie un factotum al Grupului de la Cluj. Personal nu l-am cunoscut. Nu mi-a fost profesor la facultatea de istorie. De câteva ori ne-am intersectat pașii la lansări de carte, conferințe sau pe holurile U.B.B. După facultate am încercat să urmez doctoratul la domnia sa. Ideea nu l-a deranjat dar proiecția doctroatului era doar peste câțiva ani, așa că am ales pe profesorul meu de la master, istoricul Doru Radosav. În anul 2024 în Anul jubiliar Avram Iancu, Vasile Pușcaș mi-a făcut o frumoasă prezentare publică, la o conferință-lansare de carte la Cluj, a cărții mele ”Avram Iancu. Secvențe biografice”, lucru care m-a măgulit.
Vasile Pușcaș s-a născut pe 8 iulie 1952, la Surduc, în județul Sălaj. Este una dintre personalitățile marcante ale vieții academice, diplomatice și politice românești post-decembriste. Face parte din celebrul ”Grup de la Cluj”, care se dorește un fel de eminență cenușie a conducerii politico-economice și chiar culturale a României. Licențiat în istorie și filosofie la Universitatea „Babeș-Bolyai” (1976) și doctor în istorie (1991), Vasile Pușcaș și-a construit o carieră universitară solidă la aceeași instituție, unde a parcurs toate treptele didactice, devenind profesor din 1995 și conducător de doctorat în relații internaționale și studii europene din 2000. A coordonat numeroase institute și programe academice, între care Institutul de Studii Internaționale și Institutul de Cercetări Europene, și a fost vicepreședinte al comisiei CNATDCU (2016–2022). Pe plan diplomatic și public, Pușcaș a avut roluri-cheie: director al Centrului Cultural Român din New York (1991–1992), ministru consilier și chargé d’affaires la Ambasada României în Washington (1992–1994) și, mai ales, negociator-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană (2000–2004). Sub coordonarea sa, delegația română a încheiat toate capitolele de negociere la Consiliul European din 17 decembrie 2004, ceea ce a permis semnarea Tratatului de aderare în aprilie 2005. De asemenea, Pușcaș a negociat reacordarea Clauzei Națiunii celei mai Favorizate cu Statele Unite la începutul anilor ’90 — un succes important pentru revenirea României în circuitul comercial internațional. Activitatea științifică a lui Vasile Pușcaș cuprinde peste 37 de volume, zeci de lucrări coordonate și peste 300 de studii și articole în domenii precum istoria contemporană, relațiile internaționale, integrarea europeană și negocierile internaționale. Volume precum ”Universitate–Societate–Modernizare, Negociind cu Uniunea Europeană” (6 volume, 2019) și ”România spre Uniunea Europeană” (2022) reflectă atât perspectiva istorică, cât și expertiza practică acumulată în procesul de aderare. Indicele Hirsch 7 asumat și numeroase premii naționale și academice atestă contribuția sa la cunoașterea istorică și la studiile europene. Pușcaș este un istoric care îmbină armonios clasicul cu metodologia modernă. Vasile Pușcaș se impune în peisajul intelectual românesc printr-o operă coerentă – fără să iasă din conformismul epocii – care îmbină cercetarea istorică riguroasă cu reflecţii practice asupra diplomaţiei şi proceselor de integrare europeană. Cartea‑fond şi activitatea sa editorială reflectă o preocupare constantă pentru modernizare, memorie instituţională şi tehnici de negociere, rezultate dintr‑o dublă experienţă: cea a cercetătorului şi cea a practicianului implicat direct în tratativele pentru aderarea României la Uniunea Europeană, ca fost negociator șef înainte de 2007.
O direcţie importantă a operei istoricului clujena are în centru rolul universităţii în procesul de modernizare, ca proiecție europeană. Volume precum ”Universitate–Societate–Modernizare” (1995; ed. revizuite 2003, 2019) oferă astfel o arhitectură analitică a relaţiei dintre instituţiile de învăţământ superior şi transformările societale din România secolului XX, cu studii de caz axate pe Cluj. Prin astfel de lucrări, autorul pune în discuţie responsabilitatea elitei intelectuale, mecanismele de leadership academic şi modul în care memoria instituţională poate facilita reforme durabile. Volumul editat ”University and Society. A History of the Cluj Higher Education in the 20th Century” extinde aceste teme prin abordări colective şi perspective comparative. Pușcaș contribuie la istoriografia contemporană prin studii documentare ce reconstrucţionează momente cruciale ale secolului XX. În lucrarea ”Speranță și disperare — Negocieri româno‑aliate”, 1943–1944 (1995) foloseşte arhive diplomatice pentru a analiza opţiunile României în timpul celui de‑al Doilea Război Mondial. Nu prea am avut de ales. Alte lucrări, precum cele despre ”The Ribbentrop-Ciano Diktat, Transylvania and the Romanian-Hungarian Relations”, abordează revizionismul şi dinamica conflictelor în Europa Centrală, oferind cadre interpretative utile pentru studierea relaţiilor româno‑maghiare şi a tensiunilor regionale.
Cea mai distinctivă contribuţie a lui Vasile Pușcaș rămâne analiza şi documentarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Seria ”Negociind cu Uniunea Europeană” (2003–2005, 6 volume) funcţionează atât ca jurnal de negociere, cât şi ca manual practic, detaliind metodologia, dificultăţile sectoriale şi dinamica tranziţiei instituţionale. ”România spre Uniunea Europeană. Negocierile de aderare” (2007) şi ”EU Accession Negotiations” (A Handbook, 2013) sintetizează aceste experienţe într‑un format util pentru practicieni şi cercetători: structura negocierilor, strategiile adoptate, compromisurile impuse şi lecţiile desprinse. Prin aceste lucrări, Pușcaș oferă un corpus metodologic aplicabil în negocieri internaţionale complexe, contribuind la profesionalizarea abordării de stat în dialogul cu instituţiile europene. Pușcaș e un istoric care implementează știința lui Clio în practica diplomatică și arta negocierilor internaționale.
Latura diplomatică a operei sale este ilustrată şi de lucrări precum “Sticks and Carrots. Regranting the Most‑Favored‑Nation Status for Romania” (2006), care analizează negocierile cu Congresul SUA privind clauza MFN. Aceste analize combină relatarea factuală cu reflecţii strategice, iluminând modul în care politica externă şi lobby‑ul parlamentar pot influenţa poziţia unui stat în lumea contemporană. Pușcaș a abordat de asemenea dimensiunea relaţiei româno‑americane şi aspecte ale diplomaţiei culturale relevante pentru integrarea externă a României. Volumele de eseuri şi comentarii (”România şi iar România. Note pentru o istorie a prezentului”, 2007; ”România: de la preaderare la postaderare”, 2008; ”Spiritul european, azi”, 2012; ”Românii în Uniunea Europeană”, 2022) completează opera prin observaţii asupra identităţii europene, efectelor aderării şi a provocărilor post‑aderare. Aceste texte au rolul de a conecta analiza academică cu dezbaterea publică, evidenţiind implicaţiile sociale şi culturale ale deciziilor politice. Istoria e folosită ca suport instituțional de Pușcaș. Activitatea de editor şi coordonator de volume demonstrează capacitatea de a articula proiecte colective, de a promova teme naţionale şi regionale şi de a integra cercetarea românească în dialogul internaţional. Aceste volume sprijină dezvoltarea memoriei institutionale şi oferă astfel platforme pentru tineri cercetători. Forţa operei lui Vasile Pușcaș constă în îmbinarea cercetării istorice de arhivă cu o reflecţie pragmatică asupra diplomaţiei şi negocierii. El a construit atât instrumente analitice — pentru înţelegerea tranziţiilor din Europa Centrală şi de Est —, cât şi manuale practice pentru negociatori. Accentul pe memorie instituţională, leadership academic şi tehnici de negociere face din opera sa o resursă valoroasă pentru istorici, politologi, diplomaţi şi practicieni ai integrării europene. Vasile Pușcaș rămâne o voce marcantă care a contribuit substanţial la înţelegerea proceselor de modernizare şi integrare a României, printr‑un echilibru remarcabil între rigoare istorică şi utilitate practică. Vasile Pușcaș este cel care, în februarie 1990, a inaugurat în România cursurile de integrare europeană, devenite astăzi disciplină obligatorie în toate facultățile cu profil istorie, relații internaționale, studii europene. La întoarcerea de la Ambasada României la Washington DC, Pușcaș a inițiat, după modelul american, școala de științe politice din Cluj, împreună cu un colectiv de tineri universitari clujeni. În 1995 a fost primul decan al nou înființatei Facultăți de Științe Politice și Administrative de la UBB.
În activitatea guvernamentală, Pușcaș a fost ministru delegat pentru Afaceri Europene (2000–2004) și ulterior ministru al Departamentului pentru Afaceri Europene (decembrie 2008–octombrie 2009). A fost deputat în Parlamentul României (2000–2008) și membru al Comisiei prezidențiale pentru elaborarea unui Proiect de Țară (2016–2019). Reputația sa profesională se bazează pe discreție, perseverență și rigurozitate, calități esențiale în negocieri complexe. Implicațiile practice ale mandatului său de negociator sunt semnificative: România a obținut, în negocierile de aderare, perioade de tranziție substanțiale și angajamente de finanțare importante pentru perioada postaderare, aspecte care au modelat calendarul integrării economice și administrative. Expertiza sa în tehnici de negociere și în mecanismele instituționale europene este recunoscută atât în mediile academice, cât și în cele diplomatice internaționale. Pe plan internațional și în rețele profesionale, Pușcaș a fost bursier IREX și Fulbright, a colaborat cu instituții europene și americane și a deținut poziții în organizații științifice. A primit numeroase distincții naționale și academice, inclusiv premiul „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române (2009) și titluri onorifice precum Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (2015). Este membru corespondent al Academiei Române în 2021 și un istoric apropiat viziunii istoriografice a lui Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan.
Opera lui Vasile Pușcaș constituie un corpus complex, articulat între istorie, diplomație practică și teorie a negocierii. Istoricul preferă sursa sub forma izvoarelor diplomatice, unde se simte în elemnetul său. De la lucrări de arhivă și eseuri istorice până la manuale de negociere și sinteze asupra integrării europene, cărțile sale oferă resurse esențiale pentru studenți, cercetători și practicieni interesați de evoluțiile Europei Centrale și de Integrarea României în UE. Vasile Pușcaș rămâne o referință pentru studiile privind integrarea europeană și politica externă a României, combinând soliditatea cercetării istorice cu experiența practică a negocierilor diplomatice. Ca istoric nu vrea să iasă din linia frontului istoriografic. Evită controversele. E un istoric robust cu opere solide, care evită terenurile mlăștinoase unde ideile nu sunt clare și concludente. Stilul său istoiografic este administrativ. Contribuțiile sale academice și publice au avut un impact direct asupra traiectoriei României europene și continuă să fie sursă de reflecție pentru cercetători, diplomați și factori de decizie. Este un istoric total, cu o operă complexă și comprehensivă, folosită și ca instrument de lucru în activități politice și diplomatice internaționale. Este noutatea care a adus-o Vasile Pușcaș în istoriografia noastră: o simbioză istoriografică folositoare diplomației internaționale. Istoria nu este doar plăcerea lecturii și a cunoașterii adevărului istoric, ci și un instrument de implementare a unor politici publice naționale și internaționale. Poate fi concluzia privind metodologia istoricului clujean.