Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a cerut Guvernului să furnizeze măcar numărul și data hotărârilor de guvern prin care s-au dat ajutoare Ucrainei. Asta după ce același Guvern refuzase să furnizeze informațiile din acele hotărâri, pretextând că ele ar fi secretizate.
„În întâmpinarea depusă în instanță, juriștii Secretariatului General al Guvernului (SGG) au epuizat argumentele tocite deja de toate instituțiile publice care s-au apărat în ultimele decenii de cererile de informații publice venite din partea cetățenilor”, spune Georgiana Gheorghe,director executiv APADOR-CH, care, într-un material remis redacției noastre arată care este explicația Guvernului:
„Pe scurt, aceasta a fost motivarea căznită depusă de reprezentanții Guvernului în instanță, ca să justifice un refuz absurd de furnizare de informații banale: numărul și data documentului prin care Guvernul, cineva din acel „organism colegial” a decis secretizarea hotărârilor de guvern prin care au fost acordate ajutoare Ucrainei.
Și acest autorat al secretizării devine și mai interesant cu cât, la scurtă vreme după ce APADOR-CH a dat în judecată Guvernul, în octombrie 2025, premierul Ilie Bolojan apărea la TV cu o declarație sforăitoare, despre cum va da el fuga să adune toate informațiile cerute de asociație ca să le facă publice:
„Da, eu cred că trebuie să adunăm toate aceste date și cu cât le comunicăm mai repede, cu atâta lucrurile sunt mai bine și voi căuta dacă în perioada următoare, adunând tot ce înseamnă susțineri pe care România le-a acordat să putem comunica aceste date ”, a spus Bolojan în presă.
Așadar, constatăm încă o dată, că un politician, în speță premierul țării, spune una în presă și face altceva în realitate. Sau îl sabotează juriștii Guvernului oare?”
Nu cerem decât transparența cheltuirii banilor publici
Ajutoarele acordate Ucrainei provin din bani publici, nu din economiile personale ale miniștrilor. Este deci obligatoriu într-o societatea democratică ca aceia care produc acei bani, cetățenii, să știe pe ce se cheltuie. De altfel numai România ține la secret aceste informații, în timp ce restul statelor care ajută Ucraina le fac publice.
Institutul Kiel pentru Economie Mondială urmărește și publică periodic date despre ajutoarele militare acordate Ucrainei de toate statele membre UE. Așadar informații despre contribuțiile militare ale țărilor europene există deja în spațiul public internațional, fără ca vreun guvern să fi invocat periclitarea securității naționale din cauza asta. Doar la București, numărul și data unei hotărâri de guvern par să fie mai secrete decât conținutul ei.
Am răspuns astăzi tuturor acestor așa zise argumente contra, invocate de juriștii Guvernului, și așteptăm să vedem ce are de zis judecătorul. Dosarul nr. 34547/3/2025 se află pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a contencios administrativ și fiscal”, spun cei de la APADOR-CH.
Foto Georgiana Gheorghe, director executiv APADOR-CH