În weekendul în care Andrei Tolcea a debutat în SuperLigă, fiind al patrulea campion național-entitre în Liga Elitelor U17 care o face, după Denis Țăroi, Alexandru Hodoșan și Alex Matei, grupele Academiei UTA au avut un weekend pozitiv. Doar puștii născuți în anul 2010 au pierdut la mare luptă la București, cu Rapidul, dar s-au revanșat colegii lor mai mici, care au luat punctele ce-i mențin pe locul 1 în seria a doua din play-off.
Liga de Tineret (play-off): Liga de Tineret – Universitatea Cluj – Academia UTA 2-2
Fără Țăroi, Tolcea și Ciubăncan, implicați în meciul de SuperLigă UTA – Metaloglobus 5-1, echipa de tineret a Bătrânei Doamne a reușit un rezultat bun pe terenul uneia dintre pretendentele la titlu. Remizând 2-2, cu UTA, U Cluj a rămas la 6 puncte în spatele liderului Farul.
Arădenii chiar și-au luat tare adversarul și a marcat după doar 7 minute. Galcue a recuperat mingea din pressing, i-a pasat luiși acesta a finalizat la colțul lung. UTA a stat foarte bine în teren și a avut destule contre sau atacuri rapide, pe care, însă, Baba (bară cu capul), Barbu și Bărbat le-au irosit. Repriza început tot cu o ocazie pentru Bărbat, al cărui șut de la 30 de metri, cu portarul ieșit, a trecut pe lângă poartă. Gazdele au egalat după un corner în minutul 65, după care portarul Roșu a salvat o minge grea. Ocaziile lui Baba și Barbu au anunțat golul 2 al utiștilor. În minutul 80, Baba a scos penalty, iara marcat pentru 1-2. Egalarea a venit în penultimul minut de joc, pe o minge aruncată în careu, ce a sărit ciudat din gazonul rău de la Jucu până la „vârful” clujenilor și acesta a stabilit scorul final:. Cu toate că în prelungiri, „șepcile” au mai avut o dublă ocazie rezolvată de Roșu.
Primul unsprezece al UTA-ei a fost compus din: Roșu – Drăgușin, Ancateu, Ene, Margan – Galcue, Picioruș – Barbu, Bărbat, Ile – Baba. Pe parcursul reprizei secunde au mai intrat Păduraru, Burcă și Kocsis.
Liga Elitelor U17 (play-off): Universitatea Cluj – Academia UTA 2-2
Partida jucătorilor născuți în anul 2009 și mici nu a fost cu mult diferită. Poate doar cu o dominare teritorială puțin mai clară a gazdelor. În rest, tot arădenii au deschis tabela, prin, care a beneficiat de o pasă filtrantă a lui Hangu și a înscris din 11 metri. U. Cluj a întors meciul după pauză, la 2-1, însă UTA nu a renunțat la luptă și a egalat în minutul 88.a avut o acțiune individuală de toată frumusețea, a marcat pentruși tot el putea da lovitura în prelungiri, dar de această dată a ratat.
Echipa pregătită de Sandu Gaica, Radu Mărginean și Adi Ungur a început partida în următoarea formulă: Popescu – Gherman, Hangu, Sulea, Dogan, Macovei, R. Sabău, Coțofană, L. Sabău, M. Rădoi, Cijevschi. Pe parcursul întâlnirii au mai fost utilizați Roateși și Antochi.
Liga Elitelor U16 (play-off): Rapid – Academia UTA 4-3
UTA U16 a cedat la limită pe terenul liderului Rapid București, scor 4-3, după o partidă spectaculoasă în care gazdele conduceau la pauză cu 3-0, după golurile marcate de Teșcărău, Grosu și Popescu. Formația antrenată de Marius Ciubăncan a avut o replică solidă în repriza secundă, marcând de trei ori prinȘerban, Mihalca șiînsă decisivă a fost reușita lui Bălașa.
Primul unsprezece trimis în teren de arădeni a fost compus din: Pavelea – Ciornea, Boka, D. Rădoi, Bacalu, Oraș, Pelău-Oprea, Cotuna, Mihalca, Șerban, Manolache. Au mai intrat pe parcursul jocului Pop și Popov.
Liga Elitelor U15 (play-off): Rapid – Academia UTA 1-4
Trupa antrenată de Dinu Donca și Costel Bogoșel s-a impus categoric în deplasarea de la București, scorîn fața celor de la Rapid. După o primă repriză albă, arădenii s-au dezlănțuit în partea secundă, punctând prinPopa, Herlo, Urs și
În urma acestui rezultat, UTA rămâne pe prima poziție a clasamentului cu un total de 37 de puncte, la 1 punct peste CFR Cluj și două peste U. Craiova.
Primul „unsprezece” al roș-albilor a fost format din: Andreescu – Iovanovici, Rozniciuc, Balabaș, Antal, Herlo, Radu, Baltag, Popa, Urs, Burchardt. Au mai jucat: Barta, Mustață, Truță și Carol.
Liga Elitelor U14: Academia UTA – CSȘ Lugoj 4-1
Elevii lui Mihai Roșca s-au impus fără mari emoții pe teren propriu în fața celor de la CSȘ Lugoj, scorVictoria arădenilor a fost conturată de „dubla” lui Nagy, completată de reușitele semnate deși
Primul unsprezece al „roș-albilor” a fost compus din: David – Vinter, Secianschi, Breban, Neagy, Gorea, Muraru, Nagy, Dan, Pop, D. Fricățel. Au mai adus un plus de prospețime pe parcursul jocului Țone, Burcă, Oniga, Semen, Stan, Iamandii, David Yanis, S. Fricățel și Mustață.
Liga Elitelor U13: Academia UTA – CSȘ Lugoj 5-4
Într-un meci spectaculos și extrem de disputat, grupa pregătită de Abdoulaye Diarra s-a impus la limită în fața celor de la CSS Lugoj, scor, în Liga Elitelor U13. Victoria arădenilor a fost asigurată de „dubla” lui, alături de reușitele semnate dePantiș, Vaida și.
Pentru acest joc, UTA a mizat pe următorul lot de jucători: Sibnische, Petrică, Ștef, Predoiu, Bouhar, Miclea, Darian, Rosenbach, Ozoreanu, Vaida, Georgiu, Iga, Crișan, Bondor, Blaj, Pantiș, Gabor, Iasovici, Tulvan, Szabo și Truța.