Uciderea medicului anestezist. Procurorii au dat detalii

O femeie de 39 de ani a fost reținută de procurorii fiind acuzată că l-a ucis cu un cuțit pe medicul anestezist de 72 de ani în locuința acestuia și a incendiat imobilul după comiterea faptei.

Procurorii au anunțat că duminică au pus în mișcare acțiunea penală împotriva femeii de 39 de ani pentru infracțiunile de omor, distrugere și furt calificat.

Anchetatorii au stabilit, pe baza probelor, că în seara zilei de 31 martie, în jurul orei 21:00, aflându-se în locuința victimei – un bărbat de 72 de ani din Sectorul 3 al Capitalei -, femeia ar fi folosit un cuțit pentru a-l înjunghia în mai multe zone ale corpului, provocându-i multiple plăgi, inclusiv o plagă toracică anterioară care i-a afectat inima. Ulterior, aceasta ar fi sustras telefonul victimei și, folosind substanțe și materiale inflamabile, ar fi incendiat apartamentul înainte de a părăsi locul faptei.

”La fața locului au intervenit pompierii, care au extras victima din locuință și au lichidat incendiul. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, personalul medical a constatat decesul victimei”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București (PTB).

În urma investigațiilor efectuate pe parcursul a cinci zile, inculpata a fost identificată, iar cu ocazia percheziției domiciliare din ziua de duminică aceasta a fost depistată la locuința sa din comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, menționează procurorii, care adaugă că femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar în cauză a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.

Suspecta de crimă este menajera medicului, care ar fi recunoscut fapta, însă le-a spus anchetatorilor că a fost legitimă apărare, potrivit Antena 3,. Aceasta le-ar fi relatat anchetatorilor că bărbatul consumase alcool, a devenit agresiv şi nu a lăsat-o să plece din locuinţă, moment în care situaţia a degenerat.

Sursa: https://cotidianulhd.ro/uciderea-medicului-anestezist-procurorii-au-dat-detalii/

Ultimă oră

Același autor