Cristi Chivu (45 de ani) a fost întrebat despre Mircea Lucescu (80 de ani), la finalul victoriei spectaculoase obținute de Inter cu AS Roma, scor 5-2.
Mircea Lucescu se află internat în stare critică la Spitalul Universitar București, după ce a suferit, pe 3 aprilie, un infarct miocardic acut.
Din Italia, Cristi VChivu a ținut să transmită un gând bun pentru legendarul antrenor român.
La conferința de presă, Cristi Chivu a început cu un mesaj pentru Mircea Lucescu, aflat într-o stare gravă.
Antrenorul român nu a stat pe gânduri și a transmis un apel emoționant: ”Cu toții ne rugăm pentru el. Este o persoană grozavă și îi doresc numai bine. În aceste momente are nevoie de foarte multe rugăciuni”, a spus Chivu, potrivit
Mircea Lucescu a fost internat de urgență în urmă cu o săptămână, după ce și-a pierdut conștiința la un antrenament al echipei naționale, înaintea amicalului cu Slovacia. De atunci, starea lui s-a înrăutățit constant și acum se află în comă indusă.
Inter a făcut show cu AS Roma. Echipa lui Cristi Chivu s-a impus categoric, scor 5-2, și continuă cursa spre titlul din Serie A.
Sursa: https://jurnaluldearges.ro/ce-mesaj-i-a-transmis-cristi-chivu-lui-mircea-lucescu-441025/