La deschiderea oficială a fost prezent ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care a dorit să își arate susținerea pentru producătorii locali și pentru acest proiect de succes demarat în județul Olt. Ministrul a evidențiat faptul că inițiativa olteană a devenit un model de bune practici preluat deja în numeroase alte zone ale țării, inclusiv în Capitală.
„În primul rând vreau să-l felicit pe domnul președinte Marius Oprescu pentru această realizare. Mă bucur foarte mult că acest exemplu care a plecat de la Consiliul Județean Olt s-a reflectat în multe alte județe și chiar în toate sectoarele din București, unde primarii au deschis astfel de piețe” , a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Oficialul a pus accent pe necesitatea integrării micilor fermieri în circuitele comerciale urbane, oferindu-le spații dedicate unde să își poată valorifica munca fără intermediari.
Dincolo de aspectul administrativ, deschiderea pieței reprezintă un sprijin direct pentru economia rurală. Ministrul Florin Barbu a transmis un mesaj clar tuturor cetățenilor, încurajându-i să aleagă produsele autohtone, mai ales în pragul sărbătorilor pascale.
„Mă bucur foarte mult că integrăm producătorii locali și le dăm posibilitatea să vândă în aceste piețe. Cred că este o normalitate și, mai mult de atât, vreau să îi îndemn atât pe slătineni, cât și pe români să cumpere de la producătorii locali, pentru că orice produs cumpărat de la producătorii locali ajută, practic, fermierul român ”, a mai declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Administrația județeană consideră acest proiect o prioritate, oferind cadrul necesar pentru ca slătinenii să aibă acces la alimente proaspete, crescute în solariile și fermele din județ. Prezența producătorilor chiar în curtea instituției simbolizează deschiderea către nevoile comunității.
Vicepreședintele Consiliului Județean Olt, Ionuț Ivan, a subliniat importanța acestei inițiative pentru comunitatea locală.
„Astăzi deschidem Piața Producătorilor Olteni chiar aici, în curtea Consiliului Județean Olt. Este un pas concret prin care susținem producătorii locali și aducem pe mesele oamenilor produse autentice, curate, direct de la sursă. Ne dorim să construim o legătură corectă între cei care muncesc pământul și consumatori ”, a declarat Ionuț Ivan.
Redeschiderea pieței pe Aleea Consiliului Județean Olt vine într-un moment simbolic, oferind locuitorilor posibilitatea de a se aproviziona pentru masa de Paște direct de la sursă.
„Un exemplu de bună practică preluat de multe autorităti locale și județene, un exemplu de implicare și susținere de către Consiliul Județean Olt a legumicultorilor și producătorilor din județ – Piața Producătorilor Locali s-a redeschis!
În fiecare duminică ei sunt aici, în fața Consiliului Județean Olt și dacă vrem să sustinem această inițiativă trebuie să le cumpărăm produsele și să le ascultăm poveștile impresionante despre munca, efortul și bucuria lor, pentru că pot să ne aducă legume, fructe, brânză sau miere de cea mai bună calitate!
Noi ținem cu fermierii și producătorii noștri !”, a declarat şi deputatul Marius Iancu.