Menajera medicului anestezist ucis şi incendiat în propria casă, principalul suspect

Menajera renumitului medic anestezist Cristian Staicu, în vârstă de 72 de ani, a fost reținută la patru zile după ce acesta a fost găsit ucis și incendiat în locuința sa din București. Deși autorul a încercat să distrugă dovezile prin incendierea apartamentului, anchetatorii au recuperat probe cheie și nu exclud existența unui complice, investigând posibile motive financiare sau personale.

Încă de la primele ore ale dimineții, mascații au descins la locuința femeii de 40 de ani. Procurorii au ajuns acolo după ce au pus cap la cap probele din dosarul deschis după moartea medicului anestezist. Dacă în fața jurnaliștilor, suspecta a refuzat să facă declarații, în fața anchetatorilor, a fost mult mai deschisă.

Polițiștii au format un cerc de suspecți din toți cei care au trecut, în ultima perioadă, pragul medicului. Printre ei și femeia în vârstă de 40 de ani, care lucra pentru acesta ca menajeră.

Deși relația dintre cei doi ar fi presupus vizite frecvente, foarte puțini vecini spun că o recunosc pe femeie. Bărbatul a fost înjunghiat în bucătărie, unde, spun ofiţerii de la Serviciul Omoruri, ar fi fost luat prin surprindere de atac. Anchetatorii iau în calcul și alte motive care ar fi putut duce la crimă, dincolo de cele financiare.

Deși medicul primea foarte rar ospeți, apropiații spun că era o fire socială. Cristian Staicu avea 72 de ani și era un medic respectat, cu o carieră impresionantă. A lucrat la Spitalul Gomoiu, iar în ultimii 20 de ani a făcut parte din echipa Spitalului Lahovari. Cu trei zile înainte de tragedie își încheiase ultima gardă și își luase rămas-bun de la colegi.

Sursa: https://jurnaluldearges.ro/menajera-medicului-anestezist-ucis-si-incendiat-in-propria-casa-principalul-suspect-441014/

Ultimă oră

Același autor