Profilul istoric al lui Cristian Manolachi este perfect pentru noua tipologie istoriografică românească, pliată pe valul ideologic al conformismului și al modei ideologice actuale. Datorită talentului său de a fi una cu noile teze și curente subsidiare ale culturii „woke”, Cristian Manolachi este un răsfățat al sistemului politic și istoriografico-instituțional. Mergând pe linie fără să devieze la stânga sau la dreapta, a devenit un favorit al presei, al instituțiilor culturale și al administrației locale. Spune ce vor să audă diriguitorii de moment ai lumii locale, regionale, naționale și universale și are numai de câștigat: funcții majore, cum ar fi director general al unui serviciu de cultură urbană clujean, invitații pe platourile de televiziune și radio și aplauzele celor care fac legi care cenzurează activitatea și libertatea istoriografică contemporană. Este talentat în disimularea subiectelor pe care le alege, abordându-le în stil tematic și propagandistic al „minunatei lumi noi”. Studiile sale și cartea publicată sunt bine documentate și scrise într-un stil popular, cu o oarecare „mânie proletară” mult iubită de cei care veghează la corectitudinea bunului mers al istoriografiei românești. Editura „Humanitas”, care a devenit campioana conformismului istoriografic, i-a publicat o carte care a avut succes la vânzare și a fost intens promovată. Cartea „Revolverul arhanghelului” este sinteza tezei sale de doctorat la UBB.Pe marginea cărții am discutat zile întregi la o cafea sau o țigară, fiind colegi în administrația locală. Cunosc relativ bine laboratorul intern al istoricului — care este productiv — și rodul muncii, dar autorul vrea cu entuziasm să fie la modă și să aibă culoar liber pentru cariera instituțională și istoriografică; astfel produsul publicat face concesii duhului ideologic al vremii pentru a avea succes. În subsidiar, pregătește o carte la fel de muncită și scrisă cu acuratețe pe baza documentelor despre un personaj celebru interbelic, în care sper că autorul nu se va folosi de limbajul deja vehiculat din perioada anilor ’80 de Fătu, Mușat și Spălățelu pentru a o face vândabilă — o carte de vizită pentru platourile de filmare și un suport pentru noi puncte în cariera istoriografică și didactică.
Cristian Manolachi, născut în 1987, este un cercetător dedicat studiilor istorice și antropologiei, cu un interes deosebit pentru perioada interbelică din România. Absolvent al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a obținut titlul de doctor în istorie, având ca temă impactul violenței politice și ascensiunea extremelor drepte în societatea românească interbelică. Teza sa de doctorat, care explorează mitologiile politice și dimensiunile socio-economice ale acelei perioade, a fost doar începutul unei cariere academice de succes. În cadrul unei cercetări postdoctorale, Cristian s-a concentrat asupra marilor afaceri de corupție din România, abordând fenomenul dintr-o perspectivă culturală care ia în considerare cauzele, implicațiile și consecințele sale în secolele XIX–XXI. Implicarea sa în viața publică nu se limitează la cercetare: Cristian Manolachi este un promotor activ al istoriei, participând la emisiuni radio și televizate, organizând conferințe publice și mese rotunde menite să popularizeze cunoștințele istorice. În calitate de coordonator al Centrului de Cultură Urbană din Cluj-Napoca, a contribuit semnificativ la îmbogățirea peisajului cultural al orașului. Pasiunea îndelungată pentru gândirea economică l-a determinat să-și continue studiile doctorale în domeniul Economiei, la aceeași instituție. Valorile pe care le susține includ respectul față de legile naturale ale economiei și principiile laissez-faire, precum și promovarea adevăratei libertăți de exprimare. Astfel, Cristian devine o voce proeminentă în demistificarea miturilor asociate intervenționismului de stat și utopiilor socialiste sau fasciste.
Implicarea sa cu Institutul Friedrich von Hayek România i-a oferit oportunități valoroase de a participa la conferințe științifice și publice alături de economiști renumiți din țară. De-a lungul anilor, a contribuit la numeroase documentare televizate difuzate pe canale naționale, consolidându-și astfel reputația în domeniile istoriei și economiei. Cristian Manolachi este un pilon al cercetării istorice și economice în România, contribuind la înțelegerea complexității societății românești printr-o perspectivă informată și dedicată. Activitatea sa didactică este consistentă și diversă. Este lector la ”Casa Paleologu”, instituție privată de educație informală construită pe modelul școlilor antice de filozofie și retorică, unde promovează modelul intelectualului angajat și responsabil față de comunitate. În acest cadru, susține cursuri precum ”Fascismul românesc și violența politică în perioada interbelică”; ”Capitalismul: scurtă istorie a gândirii economice”; ”Dune: scenariile apocaliptice din cinematografia americană”; precum și alte cursuri și ateliere tematice.În mediul universitar, Cristian Manolachi este implicat activ în predare și formare academică. Din anul universitar 2021–2022 predă cursul ”Moștenirea culturală urbană: administrarea obiectivelor culturale”, în cadrul programului de master ”Patrimoniu și Turism Cultural” al Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai. De asemenea, între anii universitari 2019–2020 și 2023–2024 a susținut seminare pentru disciplina ”Doctrine economice”, adresate studenților Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, UBB. Din decembrie 2025 este doctor în științe economice la ASE București. Pe lângă activitatea didactică, se implică constant în organizarea de activități extracurriculare cu rol educațional și cultural: conferințe publice cu teme istorice, vizite de grup la obiective de interes istoric, proiecții de film și vizite de lucru la obiective culturale urbane, contribuind la conectarea teoriei academice cu spațiul public și comunitatea. Din punct de vedere științific, Cristian Manolachi este autorul unei singure cărți publicate până în prezent și al unui număr semnificativ de articole științifice. Textele sale reflectă o abordare analitică și critică pe linia istoriografiei curente, fără să deranjeze, situată la intersecția dintre istorie, economie politică și studii culturale, consolidându-i profilul de cercetător preocupat de înțelegerea profundă a mecanismelor ideologice și sociale ale modernității. Cristian Manolachi a publicat deocamdată o singură carte incitantă – care trezește curiozitate și pentru că are un titlu provocator ”Revolverul Arhanghelului. Mișcarea Legionară și mistica asasinatului politic” – la Editura Humanitas, fosta Editură Politică de dinainte de 1989, care a publicat cărțile tematice ale istoricilor regimului comunist Mihai Fătu și Ion Spălățelu. Editorii de la Humanitas promovează cu succes această carte scrisă cu entuziasm tineresc de Cristian Manolachi în librăriile din România și Rep. Moldova.
Cartea lui Cristian Manolachi, elogiată în prefața profesorului Teodor Nicoară, este o contribuție semnificativă la istoriografia violenței politice din România interbelică: bine documentată, scrisă într-un stil alert, aproape detectivist, și accesibilă publicului larg. Autorul reconstituie mecanismele și atmosferele care au favorizat violența și asasinatele politice, oferind o analiză riguroasă, în special din perspectivă economică (sărăcie, polarizare, diferenţe regionale) și prin examinarea acțiunilor Legiunii și a terorismului de stat în anii 1938–1940. Studiul aduce probe inedite, pledoarii empatice pentru victime și un avertisment pentru contemporaneitate. Criticile vizează însă metodologia și tonul: abordarea este predominant „pe durata scurtă”, cu perspective contemporane și o anumită subiectivitate a eului auctorial; folosirea repetitivă a etichetei „asasini” devine leitmotiv; cauzele succesului mișcării legionare nu sunt analizate în toată complexitatea lor socială și culturala; și există semne că volumul a fost comprimat editorial pentru a fi comercializabil. Ar fi fost utilă o tratare mai amplă, publicată într-o editură academică, și completată de cercetări sociologice care să lărgească explicațiile. Cauzele ideologice ale mișcării politice sunt reducționiste și pliate cu strictețe pe cultul violenței și asasinatului politic în epoca interbelică, datorită sărăciei, influenței ideologice occidentale din Italia și Germania fascistă, dar și a stării de violență a satului românesc și a înapoierii economice sau culturale. Analiza economică a cauzelor violenței politice pare cea mai riguroasă și fidelă vremii la autor. Sărăcia extremă, discriminarea și polarizarea socială sunt printre cauzele apariției unei mișcări politice cu sute de mii de adepți și milioane de votanți spre sfârșitul anilor 30. România s-a unit la 1918, cu provincii în diverse stări economice, politice și culturale, precum și cu minorități puternice. Era prima generație de tineri țărani intelectuali români care intrau pe porțile universităților marilor orașe cosmopolite. Autorul nu identifică foarte clar un răspuns la accederea unor intelctuali de prestigiu din epocă la această mișcare creionată cu talent creativ, ca o ”paradigmă a asasinilor„ la care unii membrii ai clerului BOR se aliniază, lucru care nu este expus explicit în studiu. ”Cronica judiciară a crimelor politice din perioada interbelică nedovedește că tinerii asasini – achitați în repetate rânduri – au cucerit inimile juraților și ale românilor de rând” afirmă autorul. Din punct de vedere cronologic al discursului politic violent, cartea reprezintă o reală contribuție la istoriografia noastră, dar rădăcinile și cauzele succesului temperat al acestei mișcări din epocă nu sunt exhaustiv analizate în complexitatea lor. O mișcare politică care a cuprins categorii sociale și mase populare nu poate fi explicată doar ca un epifenomen. Poate și datorită faptului că studiul, care a fost la bază o lucrare de doctorat amplă, a trebuit să fie ciuntit de ”patul lui Procust” al unei edituri interesate de succesul financiar și ideologic al cărții și nu neapărat de contribuția istoriografică la mersul scrisului istoric românesc.
Consider că apariția acestei cărți la o editură specializată pe lucrări istorice științifice ar fi lăsat o mai mare libertate de exprimare a ideilor muzei Clio și ar fi reprezentat cu adevărat o reală perspectivă originală la istoria violenței și politicii din perioada interbelică în România. Cauzele unei istorii a violenței nu poate fi redusă doar la ”mistica” revolverului, ci căutate la rădăcini, în izvoarele orale și documentare ale unei epoci extrem de complicate și comprehensive ieșită cu greu și cu traume psihologice după Marele Război. Cauzalitatea istoriografiei românești are valențe tematice reacție-contrareacție încă din vremea lui D. Cantemir. O cercetare sociologică a epocii s-ar impune pentru a înțelege. Sunt interesante și originale tezele descoperite de istoric ale originarității mișcării legionare în marile manifestații studențești de la Cluj din 1922 legate de sărăcie, izolaționism și ”numerus clausus”, manifestații sub conducerea studentului la Drept, Ionel Moța, fiul protopopului de Orăștie. Mai târziu, Ionel Moța s-a căsătorit cu sora lui Codreanu, iar în urma morții acestuia în războiul civil din Spania s-a edificat cultul morții și al jertfei pe care s-a construit mistica interbelică, lucru surprins în complementaritatea lui de către autor. Istoricul Cristian Manolachi scrie cu îndemânare la o editură de top, în oglindă față de o hagiografie istoriografică de după 1990 ivită la edituri marginale, care nu au lămurit cauzele imaginarului violenței politice interbelice. Istoricul clujean realizează cu acribie o expertiză personală a acțiunilor și crimelor, documentată, cu mărturii inedite, și explică că acestea au fost făcute cu ”lașitate”, pe la spatele victimelor. Autorul reușește să fie obiectiv privind tentativa de asasinat a rectorului Ștefănescu Goangă din 1938, punând-o ipotetic și pe seama unei răzbunări datorită unei afaceri amoroase între profesor și o studentă (logodnica tânărului). Pe de altă parte, o contribuție adusă de istoricul clujean este analiza serioasă adusă terorismului de stat și a ilegalităților criminale făcute de Regele Carol al II-lea în perioada prigoanei neconstituționale, din anii 1938 – 1940, care au dus la asasinarea a sute de studenți și tineri pe stradă sau în lagăre, fără niciun proces. (Deziluzia regimului carlist). La crimă s-a răspuns cu crimele aparatului de stat. Generalul Gavrilă Marinescu se lăuda în fața lui C. Argetoianu că într-o noapte a asasinat 350 de gardiști fără proces. Cartea se citește pe nerăsuflate și datorită stilului antrenant și descoperi cu surprindere o epocă doar de violență, în care antisemitismul era la ordinea de zi în mediile extremei drepte și în societatea României interbelice. Autorul are o viziune empatică față de victime. Avem o obliterare și radiografie întunecată asupra României interbelice în care prima crima, asasinatul, violența fizică și antisemitismul. În proiecția autorului nu există în perioada interbelică – in extremis – nicio parte luminoasă în politica românească. Celelalte cauze ale fenomenelor politice românești interbelice și violenței, nefiind cercetate încă suficient.
Cartea lui Cristian Manolachi se integrează cu succes noului mers istoriografic post-decembrist, în care partea întunecată sau ocultată a istoriei românilor este recuperată vindicativ și critic, devenind exponențială, definitorie și un curent la modă bine integrat tematicilor recente și promovate. Demitizarea epocii interbelice și despărțirea de miturile istoriografice românești este contribuția istoricului de factură nouă, care demantelează mistica asasinatului politic printr-o cauzalitate legată de violența generalizată în rândurile ”poporului mioritic” interbelic. E un paradox asumat despre despărțirea istoriografiei de mitul Mioriței? Este deja o temă recurentă în istoriografia actuală. Per ansamblu, desi scrisă pe alocuri cu ”mânie revoluționară”, cartea reprezintă o lucrare incisivă și vizibilă în registrul critic-postdecembrist al istoriografiei românești: oferă o lectură captivantă și un important avertisment civic, chiar dacă rămân deschise întrebări metodologice și cauzale care cer o clarificare și dezvoltare ulterioară. Un limbaj mai tehnic și neutru i-ar îmbunătăți stilul isotriografic pe viitor isotriculkui clujean.