Arhiepiscopia Bucureștilor organizează tradiționalul Pelerinaj de Florii, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale anului, dedicat Intrării Domnului în Ierusalim, sărbătoare cunoscută în popor drept Floriile. Procesiunea religioasă a adunat sute de credincioși, preoți, monahi și ierarhi din București și din județul Ilfov.
Pelerinajul a început la Catedrala Națională și se va desfășura pe următorul traseu:
Strada Izvor, Paraclisul Catedralei Naționale (prima oprire), Calea 13 Septembrie, Bulevardul Libertății, Piața Constituției, Bulevardul Unirii, Piața Unirii (latura de vest), Crucea brâncovenească (a doua oprire), Colina Bucuriei, Catedrala Patriarhală.
Procesiunea se va încheia la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, precizează comunicatul.
Momentele principale ale pelerinajului:
Orele 15:00 – Slujba Vecerniei la Catedrala Națională;Orele 16:00 – la Catedrala Națională va avea loc sfințirea ramurilor de salcie, care vor fi apoi oferite credincioșilor prezenți;Orele 16:15 – plecare în procesiune de la Catedrala Națională spre Catedrala Patriarhală;Orele 16:30 – oprire la Paraclisul Catedralei Naționale (prima oprire);Orele 17:30 – procesiunea ajunge la Crucea brâncovenească de la baza Colinei Bucuriei (a doua oprire);Orele 17:35 – plecare spre Catedrala Patriarhală;Orele 17:45 – sosire la Catedrala Patriarhală, unde pelerinii vor fi întâmpinați de către Preafericitul Părinte Daniel.
Sursa: https://cotidianulhd.ro/live-video-a-inceput-pelerinajul-de-florii-la-catedrala-mantuirii-neamului/