Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a găzduit, timp de două săptămâni, Festivalul Florilor de Cireș – „Ohanami”, un eveniment dedicat culturii japoneze, marcat de activități educaționale și artistice pentru studenți.
Invitat special a fost profesorul Narumi Yoshihino, de la Kindai University din Kyoto, Japonia, care a coordonat o serie de ateliere și sesiuni interactive alături de studenții programului de Limba și literatura japoneză din cadrul Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie. Activitățile s-au desfășurat sub egida Centrului de Studii Asiatice „Stanca Scholz-Cionca”.
Pe parcursul festivalului, participanții au luat parte la ateliere de limbă și cultură japoneză, care au inclus purtarea costumelor tradiționale kimono, exerciții de caligrafie (kanji), realizarea de origami, recitaluri de poezie haiku inspirate de anotimpuri și de Timișoara, precum și scenete inspirate din viața cotidiană din Japonia.
Reprezentanții UVT anunță că astfel de sesiuni educaționale vor continua și în perioada următoare, cu lectori și mentori invitați, în cadrul parteneriatelor dezvoltate cu universități din Japonia, prin intermediul Ambasadei Japoniei la București.
Sursa: https://buletindetimisoara.ro/festivalul-florilor-de-cires-uvt-ohanami-cultura-japoneza-timisoara/