Cele mai bune opt echipe de robotică din România, calificate la etapa mondială a competiției mondiale „FIRST Tech Challenge”, vor beneficia de pregătire în cadrul Universității de Vest Timișoara. Instituția organizează și găzduiește, alături de Asociația Nație Prin Educație, în perioada 4-9 aprilie, evenimentul „Let’s Bootcamp to the Worlds”, ediția I. Una dintre echipele participante este cea a liceului Carmen Sylva Timișoara.
În urma finalizării Campionatului Național de Robotică din România, desfășurat la București și organizat de Asociația Nație Prin Educație (în 13-15 martie 2026), din cele 96 de echipe participante, cele mai bune opt echipe au obținut calificarea la etapa mondială, care se va desfășura în perioada 29 aprilie-2 mai 2026, în Houston, Texas, SUA.
„România își pregătește viitorii campioni chiar la Timișoara, înainte de plecarea acestora în Houston, SUA. Universitatea de Vest din Timișoara oferă întreaga sa capacitate de organizare, logistică și de suport tehnic, dar și de mentorat și îndrumare competițională, pentru pregătirea acestor opt echipe de robotică, cele mai bune din România. Suntem onorați să susținem pregătirea acestor tineri de elită ai roboticii românești, care ne vor reprezenta la mondialele din SUA. Mult succes și multă inspirație celor opt echipe participante!” spune rectorul UVT, Marilen Pirtea
Cele opt echipe care vor reprezenta România la Campionatul Mondial sunt: CSH de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, Heart of Robots de la Colegiul Național „B. P. Hasdeu” din Buzău, Quantum Robotics de la Liceul Internațional de Informatică din București, Info(1)Robotics de la Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești, AiCitizens de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani, Gamma de la Colegiul Național „Sfântul Sava” din București, BrickBot de la Colegiul Național „Unirea” din Focșani, Velocity de la Colegiul Național „Gh. M. Murgoci” din Brăila.