Fotbalistul a recunoscut că participarea la acțiunea primei reprezentative a fost un moment special în cariera sa, chiar dacă nu a bifat minute pe teren. Acesta a mărturisit că spera să debuteze, însă rămâne motivat să revină în atenția selecționerului care va veni, el nominalizându-l pe Gheorghe Hagi.
„A fost o experiență unică pentru mine, mai ales la partida cu Turcia. Mi-aș fi dorit să joc, recunosc, dar nu renunț. Voi munci în continuare pentru a ajunge din nou acolo și, de ce nu, să debutez”, a transmis Coman.
Un moment care l-a marcat profund pe jucător a fost la incidentul medical suferit de Mircea Lucescu, care a avut nevoie de intervenția rapidă a echipei medicale. Coman a descris situația ca fiind una șocantă, subliniind însă că cel mai important este faptul că tehnicianul este acum în afara oricărui pericol.
La nivel de club, atacantul se concentrează pe următorul meci din campionat, în care formația arădeană va întâlni ultima clasată, Metaloglobus București. Cu șapte goluri marcate în acest sezon, dintre care două chiar împotriva acestui adversar, Coman speră să-și continue forma bună.
El a evidențiat și schimbările tactice produse după venirea antrenorului Florin Bratu la echipa adversă, subliniind că meciul nu va fi unul ușor. În opinia sa, cheia succesului va fi organizarea defensivă și atenția la fazele fixe.
Meciul UTA – Metaloglobus se joacă duminică de la ora 15:00 pe arena „Francisc Neuman”.
Sursa: https://specialarad.ro/coman-a-ramas-cu-convocarea-nationala/