În ciuda creșterilor din ultima perioadă, județul Vaslui are una dintre cele mai mici medii de returnate a ambalajelor prin Sistemul de Garanție-Returnare, în lunile ianuarie – februarie 2026, cu doar 24 de ambalaje pe cap de locuitor.
Mai exact 24,41, aceasta este media pe cap de locuitor a numărului total de ambalaje returnate în Sistemul de Garanție-Returnare, în perioada ianuarie – februarie 2026, în județul Vaslui. Cu mult mai puțin față de București – 53,04, Ilfov – 50,58 sau Timiș – 45,49.
Se pare că în regiunea Moldovei acest program a prins cel mai puțin, deoarece coada clasamentului întocmit de siteul cumstam.ro este ocupată exclusiv de județe din aceast zonă: Suceava – 26,2, Bacău – 24,93, Vaslui – 24,41, Neamț – 23,77, Vrancea – 22,04 și Botoșani – 21,9.
Poziția codasă a județului Vaslui vine în pofida creșterilor semnificative de la începutul anului trecut, când programul era încă o noutate, Vasluiul fiind lider, în mai 2025, în creșterea reciclării prin sistemul garanție-returnare înregistrând cea mai bună evoluție în Sistemul de Garanție-Returnare în primul trimestru al anului 2025.
Sistemul Garanție-Returnare permite returnarea ambalajelor pentru o garanție de 0,50 lei pe ambalaj.
Sistemul contribuie semnificativ la reducerea poluării și la valorificarea deșeurilor reciclabile.