Centrul Cultural Sighetu Marmației a fost distins cu Premiul de Excelență la Gala „Tradițiile Românilor”

Gala „Tradițiile Românilor”, desfășurată în 30 martie la Palatul Parlamentului din București, a celebrat valorile autentice ale patrimoniului cultural românesc și a reunit personalități și instituții dedicate promovării tradițiilor.

În cadrul evenimentului, Centrul Cultural Sighetu Marmației, condus de managerul Ileana Matus, a fost distins cu Premiul de Excelență, o recunoaștere a contribuției sale remarcabile în păstrarea și promovarea patrimoniului cultural. Distincția evidențiază activitatea susținută și implicarea instituției în conservarea identității și a valorilor tradiționale românești.

„Apreciem în mod deosebit eforturile Fundației Române de Folclor, sub coordonarea doamnei președinte Valeria Arnăutu, pentru promovarea și susținerea tradițiilor care definesc identitatea noastră națională.

Această recunoaștere reprezintă nu doar o validare a activității instituției noastre, ci și o încurajare pentru continuarea misiunii de transmitere a valorilor tradiționale către generațiile viitoare.

Mulțumim tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment deosebit și tuturor celor care, prin muncă și pasiune, duc mai departe frumusețea și autenticitatea culturii românești”, transmit reprezentantanții Centrului din Sighetu Marmației.

Foto arhivă

Sursa: https://www.directmm.ro/comunitate/centrul-cultural-sighetu-marmatiei-a-fost-distins-cu-premiul-de-excelenta-la-gala-traditiile-romanilor/

Ultimă oră

Același autor