Șeful ARR, dus la Tribunalul Cluj într-un dosar uriaș de mită! DNA acuză o rețea care „aranja” examene pe zeci de mii de euro

Directorul general al Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, a ajuns miercuri în fața judecătorilor de la Tribunalul Cluj, după ce a fost reținut de procurorii DNA într-un dosar de corupție de amploare. Anchetatorii susțin că acesta ar fi coordonat o rețea prin care mai mulți candidați ar fi promovat fraudulos examenele pentru atestate și certificate de pregătire profesională, în schimbul unor sume consistente de bani, potrivit .

Potrivit Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, Cristian Anton este acuzat de luare de mită în formă continuată, folosirea unor informații care nu erau destinate publicității și constituirea unui grup infracțional organizat. În același dosar, un administrator de firmă, identificat prin inițialele R.B.A., este cercetat pentru dare de mită, trafic de influență și constituirea unui grup infracțional organizat.

Anchetatorii susțin că gruparea ar fi fost constituită în decembrie 2025 și ar fi urmărit fraudarea examenelor teoretice organizate de ARR, atât la proba pe calculator, cât și la cea scrisă. Potrivit procurorilor, candidații care plăteau ar fi fost ajutați să treacă examenul prin metode ilegale: fie alte persoane ar fi susținut testul în locul lor, fie ar fi primit răspunsurile corecte direct în sala de examinare.

DNA îl indică pe Cristian Anton drept lider al grupului. Procurorii spun că acesta ar fi coordonat activitatea, ar fi primit liste cu persoanele „aranjate”, ar fi decis comisiile de examinare și locațiile considerate „sigure” pentru fraudă și ar fi încasat o parte din banii colectați de la candidați. Tot el ar fi stabilit, potrivit anchetei, și modul în care erau distribuite rolurile în interiorul rețelei.

Sume uriașe pentru promovarea examenelor

Conform DNA, doar la examenele organizate în 1 și 7 martie 2026, în județul Arad și în municipiul București, Cristian Anton ar fi primit în total 60.000 de euro, câte 30.000 de euro pentru fiecare sesiune. Procurorii susțin că banii ar fi fost oferiți pentru ca anumite persoane să promoveze ilegal examenele.

În plus, anchetatorii arată că, în perioada februarie–martie 2026, acesta ar fi primit încă 34.000 de euro dintr-un total de 54.800 de euro, pentru a facilita promovarea frauduloasă a unor candidați la examene susținute în București, Arad și Mehedinți. Totodată, DNA susține că, la 17 martie, șeful ARR ar fi acceptat promisiunea pentru diferența de 20.800 de euro, bani care urmau să îi fie remiși ulterior.

La rândul său, inculpatul R.B.A. ar fi pretins și încasat de la candidați cel puțin 113.000 de euro. Într-un singur caz, la un examen organizat în județul Mehedinți, acesta ar fi strâns cel puțin 22.000 de euro de la peste 100 de persoane, susțin procurorii.

Opt persoane, sub control judiciar

În același dosar, alte opt persoane au fost plasate sub control judiciar pentru 60 de zile. Printre acestea se numără administratorul unei școli de șoferi și atestate, dar și mai multe persoane fără calitate specială, acuzate că ar fi sprijinit organizarea fraudei, de la identificarea candidaților interesați și colectarea banilor, până la instruirea acestora și rezolvarea probelor în locul lor.

De asemenea, DNA continuă cercetările și față de alți doi suspecți, deținători ai unor centre de pregătire profesională, acuzați de trafic de influență și implicare în grupul infracțional.

Ce au găsit procurorii la percheziții

La perchezițiile făcute marți, procurorii au descoperit la domiciliul lui Cristian Anton aproximativ 500.000 de euro, potrivit DNA. În locuințele celorlalți inculpați au fost găsite sume de bani și bunuri estimate la aproximativ 100.000 de euro, ridicate pentru instituirea sechestrului asigurător. Informația privind valoarea sumelor găsite a fost relatată și pe fluxul AGERPRES.

Judecătorii de la Tribunalul Cluj urmează să decidă dacă admit propunerea DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul șefului ARR. Până la o decizie definitivă, toate persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Sursa: https://www.stiridecluj.ro/social/seful-arr-dus-la-tribunalul-cluj-intr-un-dosar-urias-de-mita-dna-acuza-o-retea-care-aranja-examene-pe-zeci-de-mii-de-euro

Ultimă oră

Același autor