România U19 înscrie primul gol dar încheie pe ultimul loc turneul găzduit în Ilfov, şi după codaşe în urne inferioare valoric

Juniorii de 2007 ai României au marcat astăzi, la căderea cortinei peste faza a II-a preliminară a calificărilor pentru UEFA Euro U19, primul gol în cele 3 apariţii de miercurea trecută în Ilfov, Mihai Vlăduţ Toma apropiindu-i pe „tricolori” din minutul 26 de întâiul succes în patrulater, însă vecinii galben-albaştri de la nord, oricum cu biletele deja asigurate pentru turneul final din vară din Ţara Galilor, au egalat totuşi cu 5 minute rămase prin Kamenskyi.

Astfel a încheiatRomânia U19 , remizând la Voluntari cu liderul calificat, al treilea turneu consecutiv organizat în ţară la această categorie de vârstă, beneficiind şi de astă dată de o grupă modestă, într-o alta aflându-se de exemplu faţă-n faţă tocmai finalistele ultimului act cu trofeul pe masă din 2025 de la Bucureşti, unde Olanda prelua titlul de la Spania, învingând-o cu 1-0 după ce ibericii deveneau laureaţi continentali la ediţia din 2024, 2-0 cu Franţa.

Sunt deja în schimb şi reprezentative gazdă care s-au calificat la turneul final din insulă, şi anume Croaţia şi Italia, în vreme ce Danemarca şi-a obţinut biletele în Cehia, urmând ca ultimele trei să fie adjudecate seara.

În ceea ce priveşte selecţionata juniorilor mari a României, sunt deja 2 ani de când juca pentru ultima oară în deplasare în preliminarii, în martie 2024 în Croaţia, unde pierdea startul, 0-2 cu Turcia, ceea ce avea a se dovedi decisiv, chiar dacă apoi „tricolorii” treceau cu 3-2 de Germania şi 1-0 de gazde. Iar juniorii turci aveau a se califica la turneul final.

Pentru a ajunge însă în faza a II-a din primăvară, „tricolorii” remizau în principalele întâlniri ale reuniunii din octombrie 2023 din Cehia, în turul inaugural al calificărilor, 0-0 cu Finlanda şi 1-1 cu gazdele.

Însă, cum în 2025 a găzduit turneul final european sub 19 ani în capitală şi împrejurimi, România n-a mai participat la fazele preliminare, aşteptându-şi oaspeţii în reuniunea pentru decernarea trofeului şi învingându-le pe Muntenegru şi Danemarca, dar şi cedând 1-3 cu Spania şi Olanda.

Şi ulterior, în toamna anului trecut, România U19 a fost tot gazdă şi în faza I a actualelor preliminarii, postură din care s-a aliniat şi săptămâna trecută în turul secund decisiv, însă tot un eşec cu 0-2 miercuri cu Kazakhstan a micşorat în mare măsură calificarea la turneul final.

Tot la Voluntari revenind astăzi de la ora 17 după remiza albă de sâmbătă de la Chiajna cu Irlanda de Nord, iar elevii lui Dulcea i-au condus mai bine de jumătate din meci pe fruntaşii cu punctaj maxim care abordau preliminariile de pe locul 7 în urna I valorică a ierarhiei coeficienţilor la nivel european.

Semnificativ tot în acest sens fiind aspectul că învingătorii din urmă cu 6 zile ai românilor, cei din Kazakhstan, abordau actualele preliminarii din ultima urnă valorică şi urmaţi de numai alte 4 naţionale în coada ierarhică, iar nici Irlanda de Nord, care a izbutit la rândul ei a nu primi gol de la „tricolori” sâmbătă, n-a început calificările dintr-o situaţie prea strălucită, doar ultima în grupa a II-a valorică.

Apropo de care „verzii” insulari au tranşat din penalty celălalt meci de la Buftea al etapei a III-a, transformându-l în minutul 56, 1-0 cu Kazakhstan, astfel încât britanicii, deşi au înscris tot doar un singur gol în 270 de minute, precum România, au prins totuşi locul secund.

După ce în rundele anterioare liderul Ucraina dispunea de nordici cu 1-0 (0-0) printr-un gol în minutul 47, iar peste 3 zile cu 3-0 de Kazakhstan, împotriva căreia deschidea scorul în minutul 44, ex-sovieticii învinşi rămânând doar cu golurile înscrise românilor.

Astăzi, golul vecinilor a „căzut” şi mai târziu, aceştia încheind astfel neînvinşi patrulaterul din Ilfov.

Cu bilanţul 3 2 1 0 5-1 7 puncte.

În continuare, naţionalele scoase din cursa spre insulă.

2. Irlanda de Nord 3 1 1 1 1-1 4 puncte.

3. Kazakhstan 3 1 0 2 2-4 3p.

4. România 3 0 2 1 1-3 2p.

Altfel, junioriişi-au fructificat avantajul terenului propriu în Grupa 3.

Încheiată astăzi cu Croaţia – Franţa 1-1 (0-0) prin golurile lui Smiljanic în minutul 56 respectiv Molebe (68).

Croaţii dispuneau săptămâna trecută cu 4-1 de Elveţia şi 1-0 de Norvegia, pe când Franţa cu 2-1 de helveţi, remizând 2-2 cu nordicii. Învinşi astăzi de Elveţia cu 2-1.

Grupa 4 a fost adjudecată de danezi în Republica Cehă.

Unde runda finală a adus întâlnirile Cehia – Danemarca 1-2 şi Belgia – Letonia 1-2. Danemarca strângând 7 puncte iar Belgia rămânând cu 4. În primele etape, Cehia – Belgia 0-1 şi Danemarca – Belgia 0-0.

În Grupa 6, juniorii Squadrei Azzurra au triumfat în peninsulă.

Astăzi, la căderea cortinei, Italia – Turcia 1-1 (1-0) la Catanzaro, în disputa fruntaşelor cu punctaj maxim, Samuele Inacio Pia, aripă a Borussiei Dortmund, deschizând scorul în minutul 33.

Italia U19 câştiga cu identicul 3-0 în primele apariţii cu ungurii şi Slovacia, în vreme ce turcii doar la limită, 1-0 (1-0) cu slovacii şi 3-2 (3-0) cu maghiarii. Care s-au consolat astăzi, 4-2 cu slovacii.

În această seară se încheie şi jocurile celorlalte trei serii patrulater.

În Grupa 1, în Germania, cu duelul direct al fruntaşelor neînvinse în primele două runde, Germania – Austria. Grecia şi Suedia au acumulat în schimb doar câte un punct după primele două runde.

În Grupa 2, la oceanul Atlantic, cu Portugalia – Anglia şi Serbia – Polonia. Sârbii fiind neînvinşi pe primul loc cu 4 puncte după primele etape, pe când lusitanii şi insularii cu câte 3 puncte.

Cvetkovic şi Kostic erau marcatorii victoriei sârbilor cu 2-0 (1-0) împotriva Albionului, miercurea trecută, în runda I.

Iar în Grupa 7, în Spania, reeditarea finalei europene de anul trecut din Bucureşti, Spania şi Olanda, în frunte cu câte 6 puncte după primele runde. Spania aplicând câte un 4-0 Sloveniei şi Finlandei.

Sursa: https://sporttim.ro/fotbal/romania-u19-inscrie-primul-gol-dar-incheie-pe-ultimul-loc-turneul-gazduit-in-ilfov-si-dupa-codase-in-urne-inferioare-valoric

Ultimă oră

Același autor