Foto caracter ilustrativ
Publicat: 16/05/2024, 10:32
Poliția din București este pe urmele unei persoane care a furat un autoturism, a avariat patru mașini și apoi s-a făcut nevăzut.
„În această dimineață,16 mai 2024, în jurul orei 07.00, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 2, șoferul unui autoturism ar fi avariat alte patru autoturisme, după care ar fi abandonat mașina și ar fi plecat într-o direcție necunoscută”, conform unui comunicat al Poliției Capitalei.
Polițiștii care s-au deplasat de urgență la fața locului au luat legătura cu proprietarul autovehiculului în cauză, acesta spunând faptul că, în cursul serii de miercuri, în jurul orei 21.00, a parcat mașina în apropiere, apoi s-a îndreptat către domiciliu.
A lăsat o cheie a mașinii în torpedou
„Totodată, a relatat că în torpedou ar fi lăsat o dublură a cheii, despre care știa că nu este funcțională.
Ulterior, în urma investigațiilor efectuate, a fost identificat șoferul care ar fi condus mașina, fiind efectuate demersuri pentru depistarea acestuia.
De asemenea, cazul va fi preluat de către polițiști din cadrul Serviciului Furturi de Autovehicule, în vederea continuării cercetărilor și luarea măsurilor legale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, menționează sursa citată anterior.
Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social.
A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală.
S-a
Urmărește Gândul.ro pe
Ce se întâmplă doctore
Stirile Kanal D
Râzi cu lacrimi
Cele mai noi
Știri –
16 May, 13:12
16 May, 13:04
Știri politice –
16 May, 13:02
Ultima oră
Actualitate –
16 May, 12:45
16 May, 12:43
16 May, 12:29