Situația prețului la carburanți, proiectele de interconectare în sectorul transporturilor, mobilitatea militară și dialogul pentru elaborarea viitoarea strategii europene pentru turism durabil au fost temele principale abordate astăzi la întrevederea prim-ministrului Ilie Bolojan cu Apostolos Tzitzikostas, comisar european pentru transport durabil și turism, desfășurată la Palatul Victoria.”Guvernul va aproba în perioada următoare al doilea pachet de soluții pentru a sprijini cetățenii și economia în contextul creșterii prețului pe piața carburanților, un subiect fierbinte pentru toată Europa”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.Șeful Executivului a apreciat colaborarea foarte bună cu echipa comisarului european pentru transport durabil și turism și i-a mulțumit acestuia pentru susținerea proiectelor în care România este parte, punctând, în acest context, semnarea Memorandumului de Înțelegere între România, Grecia și Bulgaria pentru a stimula cooperarea transfrontalieră în domeniul infrastructurii de transport.Prim-ministrul a prezentat principalele proiecte de infrastructură aflate în derulare, inclusiv accentul pus asupra finalizării investițiilor din PNRR, dar și utilizării resurselor din SAFE pentru a asigura interconectarea cu Republica Moldova și, respectiv, Ucraina, prin autostrăzile A8 și A7.La rândul său, ministrul transporturilor și infrastructurii, Ciprian Constantin Șerban, a menționat că autoritățile române accelerează implementarea proiectelor de infrastructură și simplifică procedurile, având în vedere că pentru România interconectarea cu statele din regiune și dezvoltarea Portului Constanța sunt obiective esențiale. Ministrul transporturilor a subliniat că dezvoltarea mobilității militare și cooperarea între România, Bulgaria și Grecia, reprezintă direcții strategice de acțiune, reflectate atât în bugetul pentru anul 2026, cât și în angajamentele asumate de țara noastră cu privire la absorbția fondurilor europene și accesarea Programului SAFE.
Comisarul european Apostolos Tzitzikostas a punctat importanța geostrategică a României în securitatea regiunii și a Europei și a subliniat că este nevoie de accelerarea proiectelor de interconectare, menționând în acest sens Coridorul Vertical.”Comisia Europeană are toată deschiderea de a susține atât din perspectivă financiară, prin accesarea fondurilor europene, cât și prin expertiză tehnică, accelerarea proiectelor de interconectare, iar România este racordată la prioritățile mandatului meu” a mai subliniat oficialul european.În ceea ce privește criza carburanților, comisarul european pentru transport durabil și turism a adăugat că este nevoie ca statele membre să lucreze foarte strâns pentru depășirea acestei situații.Un alt subiect abordat în cadrul întrevederii de la Palatul Victoria s-a referit la dialogul inițiat de comisarul european pentru transport sustenabil și turism cu statele membre în contextul pregătirii viitoarei strategii a UE pentru turism durabil.
La întrevederea prim-ministrului Ilie Bolojan cu Apostolos Tzitzikostas, comisar european pentru transport durabil și turism, au participat, din partea Guvernului, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Constantin Șerban, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, și consilierul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Luminiția Odobescu.