Cristian Gentea, la masa discuțiilor-cheie alături de Ministrul Dezvoltării și lideri locali
Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a participat astăzi, 30 martie 2026, la Adunarea Generală a Asociația Municipiilor din România, desfășurată la București.
Evenimentul a reunit primari din întreaga țară, alături de reprezentanți ai administrației centrale, într-un cadru dedicat dialogului instituțional și stabilirii direcțiilor strategice pentru dezvoltarea comunităților urbane.
Investițiile locale, prioritate pe agenda discuțiilor
În cadrul întâlnirii, oficialii au analizat principalele priorități legate de investițiile publice locale, cu accent pe atragerea de fonduri și implementarea proiectelor de infrastructură.
Președintele AMR, Lia-Olguța Vasilescu, a subliniat necesitatea unei cooperări eficiente între autoritățile locale și cele centrale, pentru a accelera dezvoltarea municipiilor.
La întâlnire a fost prezent și Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, care a participat la discuțiile privind prioritățile municipiilor.
Dezvoltare durabilă și colaborare instituțională
Discuțiile au vizat și măsuri pentru dezvoltarea durabilă a orașelor, prin proiecte care să răspundă nevoilor actuale ale cetățenilor, dar și provocărilor viitoare.
Totodată, s-a pus accent pe consolidarea colaborării instituționale, în vederea unei administrații mai eficiente și mai apropiate de comunitate.