Bani falşi produşi la Burla au fost folosiţi pentru achiziţionarea de telefoane mobile în Bucureşti şi Ilfov

> Trei persoane au fost reţinute

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au reţinut trei persoane implicate într-un caz de înşelăciune cu bancnote falsificate, fabricate în judeţul Suceava, la celebra „fabrică de bani falşi” din comuna Burla.

Potrivit anchetatorilor, în luna februarie 2026, doi bărbaţi au cumpărat 12 telefoane mobile de pe site-uri de anunţuri şi reţele de socializare, plătind cu bancnote contrafăcute de 50 şi 100 de euro. Sumele plătite pentru fiecare telefon au variat între 300 şi 1.000 de euro. Achiziţiile au avut loc în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov.

Bancnotele false proveneau din judeţul Suceava, fiind produse în laboratorul clandestin de contrafacere de bani descoperit şi destructurat de poliţişti în comuna Burla, pe 24 martie a.c.

La 26 martie, poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare în localitatea Jilava (judeţul Ilfov), unde au ridicat cinci telefoane mobile. În urma acestor acţiuni, au fost identificate şi depistate cele trei persoane cercetate pentru înşelăciune şi punerea în circulaţie de valori falsificate.

Cele trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„Cazul demonstrează legătura directă între gruparea infracţională din Ilfov – Bucureşti, care punea în circulaţie banii falşi, şi laboratorul de contrafacere din comuna Burla, Suceava – unul dintre cele mai importante astfel de ateliere clandestine descoperite în ultimii ani în nordul Moldovei” ni s-a precizat.

Reamintim că, pe 24 martie, poliţiştii au destructurat grupul infracţional organizat din Burla, trei persoane fiind arestate preventiv. Totodată au fost ridicate echipamente profesionale de falsificare a bancnotelor euro, materii prime şi o cantitate însemnată de bani falşi deja produşi.

În cazul achiziţionării de telefoane mobile, cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a eventualelor alte persoane implicate. ()

Sursa: https://www.crainou.ro/2026/03/30/bani-falsi-produsi-la-burla-au-fost-folositi-pentru-achizitionarea-de-telefoane-mobile-in-bucuresti-si-ilfov/

Ultimă oră

Același autor