Încă din 2024, clujenii aflați în căutarea unei chirii cad victime aceleiași scheme frauduloase, orchestrată dintr-un birou de pe Calea Moților. Mecanismul este o capcană perfectă: pretinsa agenție imobiliară ademenește clienții pe site-urile publice cu anunțuri spectaculoase la prețuri de chilipir, susținând că apartamentele se află în inima Clujului. În realitate, folosesc fotografii furate de la proprietăți aflate tocmai în Republica Moldova. Odată ce victima mușcă momeala, este chemată la sediu și pusă să plătească o taxă pentru accesul la o platformă „exclusivistă”. Din momentul în care banii sunt încasați, luxul dispare, iar pe platformă clienții găsesc doar anunțuri reale, dar slabe calitativ, copiate cu întârziere de pe OLX și grupurile de Facebook. Deși plângerile curg neîncetat de la primele țepe date acum doi ani, escrocheria continuă nestingherită.
Deși se prezintă ca fiind o agenție imobiliară respectabilă, firma clujeanăLand for Land SRL nu prestează, în fapt, niciun serviciu imobiliar real. Conform actelor, societatea acționează ca un simplu intermediar care vinde abonamente de acces la date. Documentul pe care clienții sunt presați să-l semneze în sediu nu garantează nicio vizionare și nicio chirie, ci pur și simplu deblochează un cont pe un site numit
Aici intervine adevărata acoperire legală a rețelei. Platforma minune nu aparține agenției din Cluj, ci este deținută și operată de o altă firmă, cu sediul în București:Start Up International Business SRL. Prin această jonglerie birocratică, angajații de pe Calea Moților 106 se spală pe mâini de orice răspundere privind veridicitatea ofertelor cu care te-au atras inițial.
Cum te agață iluzia chiriei perfecte
Orice căutare pe piața imobiliară din Cluj-Napoca începe cu un buget limitat și multă speranță. Deschizi platformele de anunțuri și ești lovit de zeci de apartamente care arată impecabil, la prețuri atât de bune încât par ireale. Găsești locuințe moderne, poziționate excelent, care te fac să crezi că ai dat lovitura.
Momeala clasică: apartamente de lux, în zone centrale, promovate la prețuri sub media pieței clujene pentru a atrage cât mai multe apeluri.
Entuziasmat, pui mâna pe telefon și începi să suni la numerele afișate în anunțuri.
Aici apare primul semn de întrebare, pentru că la celălalt capăt al firului nu răspunde absolut nimeni. A doua zi, tactica agenției se pune în mișcare.
Ești contactat telefonic de așa-zișii agenți imobiliari în legătură cu apelurile tale ratate. O voce feminină, cu un ton extrem de profesional și calculat, preia inițiativa. Când încerci să obții detalii despre apartamentul specific pe care l-ai găsit online, interlocutoarea eschivează elegant.
Îți explică rapid că trebuie să verifice dacă imobilul mai este valabil, dar îți aruncă imediat momeala perfectă: susține că agenția lucrează „direct cu proprietarii” și că deține o bază de date plină cu oferte similare, la fel de bune.
Te programează rapid la o întâlnire fizică la sediul agenției, promițându-ți că acolo îți va prezenta toate aceste apartamente și te va ajuta să mergi direct la vizionări.
La telefon nu se suflă o vorbă despre vreo taxă, vreun abonament sau vreo platformă cu plată; totul este ambalat ca o simplă întâlnire de consultanță gratuită pentru a-ți găsi chiria mult visată.
Capcana de pe Moților și și prețul real al vizitei
Odată ajuns la sediul agenției, decorul și atitudinea angajaților sunt gândite să îți valideze speranțele. Te așezi la birou, pregătit să mergi la vizionările promise la telefon, însă discursul suferă rapid o mutație. Ți se explică, pe un ton plin de compasiune, că piața clujeană este extrem de dinamică și că apartamentele bune dispar în câteva ore.
Exact când simți că îți pierzi opțiunile, agenta scoate asul din mânecă: o soluție „premium” care te va salva de bătăile de cap.
Ți se prezintă, o platformă internă, vândută drept un hub exclusivist unde clienții agenției pot comunica direct cu proprietarii, evitând intermediarii clasici. Aici cade cortina și apare prețul real al vizitei.
Pentru a debloca acest seif de oferte imobiliare, trebuie să achiți pe loc un comision de 270 de lei. Discursul este atât de bine formulat, iar promisiunea ofertelor nevăzute atât de tentantă, încât ești convins să scoți banii. Imediat ce ai făcut plata, primești un contract pe email.
Birocrația este executată impecabil pentru a-ți oferi iluzia unei tranzacții sigure și perfect legitime.
Iluzia InvestoPedia și garsonierele din Republica Moldova
Cu actele semnate, ești invitat să te loghezi pe platformă chiar acolo, sub privirea atentă a agentei. Prima glisare printre anunțuri este o dezamăgire cruntă, dar personalul are mereu pregătite scuze bine exersate.
Ești asigurat că baza de date se actualizează permanent și că„apartamentele cu adevărat bune urmează să apară” . Pus în fața faptului împlinit, pleci acasă și continui să verifici obsesiv aplicația în zilele următoare, sperând să îți recuperezi măcar investiția.
Aici, realitatea te lovește dur. În loc de locuințele spectaculoase din anunțurile-momeală, platforma „exclusivistă” îți oferă, de exemplu, privilegiul suprem de a închiria o debara glorificată de 17 metri pătrați pentru fabuloasa sumă de 400 de euro.
Așa-zisa platformă premium InvestoPedia se dovedește a fi o bază de date dezolantă, o glumă proastă care nu reflectă sub nicio formă luxul fluturat inițial la telefon.
În scurt timp, realizezi dimensiunea absurdului. Nu doar că locuințele spectaculoase din anunțurile-momeală nu apar niciodată, dar ajungi să recunoști oferte pe care le-ai mai văzut.
Toate apartamentele listate pe platforma lor „premium” sunt, efectiv, anunțuri copiate de pe OLX sau din grupurile publice de Facebook. Mai grav, ele apar pe Investopedia cu o întârziere vizibilă față de sursa originală.
Mai grav, ele apar pe InvestoPedia cu o întârziere vizibilă față de sursa originală. În final, constați că ai fost taxat cu 270 de lei doar pentru a primi cu întârziere informații gratuite, la care aveai oricum acces printr-o simplă căutare pe rețelele sociale.
Iar dacă credeai că asta e tot, mărturiile altor clujeni care au rămas și cu taxa plătită, și fără apartament, arată că escrocheria depășește granițele ridicolului.
Din postările de avertizare ale altor victime iese la iveală un detaliu halucinant: printre „ofertele exclusive” din inima Clujului regăsești apartamente care, în realitate, se află în Republica Moldova.
Poze furate de pe site-urile imobiliare de peste Prut sunt urcate pe platforma-minune și prezentate naivilor drept oportunități locale. Aceasta este, de fapt, gaura neagră pe care agenția o numește mândră „bază de date direct de la proprietar”.
Dovada supremă a fost documentată pe Reddit de un utilizator care, după ce a fost dus cu zăhărelul, a luat la puricat imaginile și a descoperit furtul. El a publicat capturi de ecran comparative, demonstrând negru pe alb cum pozele de pe site-urile imobiliare de peste Prut sunt urcate pe platforma-minune și prezentate naivilor drept oportunități locale.
Pe lângă dovezile vizuale, același utilizator a povestit cum a decurs confruntarea directă cu agenții care au fost prinși cu minciuna, expunând reacția agresivă a acestora:
“Salut. Pe publi24 si alte site uri sunt o gramada de chirii ieftine si care arata superb ale minunatei agentii Land for land si alte firme pe care le au. daca suni la ei pt un anunt spun ca verifica si bineinteles ca nu mai e valabil. au 1000 de anunturi cel mai probabil toate inactive mai rau e ca am descoperit ca indivizii astia fura poze, anunturi de la alte agentii, din REPUBLICA MOLDOVA. am discutat cu agentul de la ei, i am zis ca apartamentul e din moldova si bineinteles ca nu a recunoscut, mi a inchis in nas. ulterior m a sunat managera ei care surprinzator s a prezentat, si a zis numele, foarte agitata era femeia. aveti mare grija.”
Până când vând escrocii aer pe banii clujenilor?
Schema firmelor din spatele Căii Moților 106 este definită de un cinism absolut. Acești „agenți” nu vând locuințe, nu oferă consultanță și nu intermediează contracte, ci exploatează la sânge disperarea și graba tinerilor de a găsi un acoperiș deasupra capului într-unul dintre cele mai scumpe orașe din România.
Prin jongleria dintre contractul semnat la Cluj cu Land for Land și platforma administrată de la București de Start Up International Business, escrocii s-au asigurat că sunt perfect acoperiți cu hârtii, transformând o țeapă morală și practică într-un banal „serviciu de furnizare date”.
Pe ușile agenției intră zilnic noi victime, atrase de mirajul ofertelor ireale, gata să plătească 270 de lei doar pentru a primi la schimb fotografii descărcate de pe site-urile vecinilor de peste Prut.
Zeci de oameni s-au plâns pe rețelele sociale și au prezentat dovezi imbatabile, s-a vorbit despre sesizări la Protecția Consumatorului și la Poliție, însă caracatița imobiliară își continuă activitatea nestingherită. Până când instituțiile statului vor decide să destructureze acest mecanism de vânzare a iluziilor, clujenilor le rămâne o singură apărare în fața escrocilor.
Regula de aur trebuie gravată în mintea oricărui căutător de chirii: dacă vi se cere o taxă în avans, indiferent sub ce denumire, doar pentru privilegiul de a vi se arăta o ofertă sau un contact, întoarceți-vă și ieșiți pe ușă.
Sursa: https://gazetadecluj.ro/escrocii-imobiliari-de-pe-motilor-si-teapa-chiriilor-din-moldova/