Peste 80 de percheziții au fost făcute, ieri, în Bucureşti şi în 13 judeţe, într-un dosar privind infracţiuni economice în domeniul gestionării deşeurilor. Încă din 2021, 27 de firme ar fi creat circuite fictive şi ar fi declarat colectarea unor cantităţi semnificativ mai mari, prodeucând un prejudiciu de peste 237 de milioane de lei.
Decontări comerciale „Astăzi (n.r.-ieri), 24 martie 2026, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice desfăşoară o amplă acţiune operativă în domeniul managementului integrat al deşeurilor, pe componenta colectării, finanţării şi decontării operaţiunilor comerciale”, anunțat Poliţia Capitalei.
Schema: cantități fictive și bani obținuți ilegal Percheziţiile au fost efectuate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Mehedinţi, Ialomiţa, Argeş, Olt, Gorj, Călăraşi, Buzău, Vâlcea, Teleorman, Dolj, Hunedoara şi Constanţa.„Din cercetări a reieşit că, în perioada decembrie 2021 – noiembrie 2025, reprezentanţii a 27 de societăţi comerciale, ar fi creat şi operaţionalizat circuite fictive de înregistrare a unor operaţiuni comerciale privind colectarea deşeurilor”, precizează sursa citată.În fapt, aceştia ar fi raportat către organizaţiile de transfer de responsabilitate cantităţi de deşeuri semnificativ mai mari decât cele reale, iar aceste date ar fi fost acceptate, în scopul îndeplinirii obligaţiilor anuale faţă de producători şi al obţinerii unor sume de bani în mod fraudulos.
Prejudiciu de peste 237 milioane de lei Prin această modalitate, ar fi fost cauzat un prejudiciu în valoare totală de aproximativ 237.000.000 de lei.„Prejudiciul reprezintă contribuţia care ar fi trebuit achitată de către organizaţiile de transfer pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri aferente obiectivelor anuale asumate şi cele efectiv colectate, raportate şi valorificate de pe teritoriul României, conform legislaţiei în vigoare”, a mai transmis Poliţia.Persoanele bănuite de comiterea faptelor au fost depistate şi urmează să fie duse la audieri.Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi spălarea banilor.