Bucureştii au îmbrăcat haine de gală literară sâmbătă, 21 martie 2026, pentru a celebra „Ziua Internaţională a Poeziei” printr-un eveniment de ţinută. Gazda acestei sărbători a spiritului a fost Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, care a devenit epicentrul unui dialog liric vibrant, prilejuit de lansarea volumelor „Sub cerul amintirilor” şi „Poetul străzilor albastre / El poeta de las calles azules”, semnate de Iulia Lixandru şi Maria Alexandra Iliescu.
Manifestarea, deschisă de Nicolae Roşu, directorul Editurii Betta, a stat sub semnul respectului pentru valorile clasice şi continuitatea spirituală. Un moment de profundă încărcătură teoretică a fost oferit de prof. Nelu Barbu, care a evocat crezul literar al lui Dragoş Vrânceanu.
Invocând necesitatea unui „spirit limpede şi clasic” care să nu se îndepărteze de limba strămoşească, profesorul a subliniat că Iulia Lixandru se înscrie perfect în această direcţie.
Prin selecţia riguroasă a talentelor şi respectarea principiilor estetice, noua generaţie de scriitori pare să confirme profeţia lui Vrânceanu despre importanţa centrelor locale de cultură care „recrutează” viitorul literaturii sub semnul „florii talentului”.
„Sub cerul amintirilor”: între pastelul clasic şi meditaţia filosofică
Cea de-a doua carte a Iuliei Lixandru vine ca o confirmare a maturizării sale artistice. Poezia sa, aşa cum a demonstrat lectura publică a versurilor „Sub cerul anotimpurilor noastre / Se-arată tainic, veşnic început”, este un melanj fin de pastel şi meditaţie. Criticii prezenţi au punctat faptul că textul Iuliei respectă cu sfinţenie plurisemantismul şi metafora, elemente esenţiale pentru ca un volum să reziste „sabiei timpului”.
Rezonanţe minulesciene şi armonii elegiace
Recepţia critică a volumului a evidenţiat valenţe multiple. Eminescologul Nicolae Georgescu a identificat în versurile Iuliei Lixandru o veritabilă „resurecţie a stilului minulescian”, lăudând muzicalitatea şi optimismul care inundă paginile.
Pe de altă parte, scriitoarea Eliza Roha a oferit o perspectivă mai nuanţată, descriind volumul ca pe un „discurs al armoniilor” unde iubirea şi suferinţa coexistă. În viziunea sa, sentimentul iubirii devine un personaj sinonim cu suferinţa, totul fiind îmbrăcat într-o „filozofie a tristeţii” exprimată prin catrene clasice, elegante şi suave.
Miracolul clipei: dialogul generaţiilor între Paula Romanescu şi Iulia Lixandru
Paula Romanescu, figură emblematică a Uniunii Scriitorilor din România, distinge vocea Iuliei Lixandru, a cărei poezie pare să resusciteze spiritul boem al lui Ion Minulescu. Într-o lume care tinde spre ermetism, vâlceanca alege calea ritmicităţii şi a versului jucăuş, invitând cititorul la un exerciţiu de sinceritate ludică. Versurile sale nu sunt simple construcţii metrice, ci veritabile îndemnuri la prezenţă.
„Trăieşte clipa! Trăieşte miracolul!” nu este doar un laitmotiv al creaţiei sale, ci o filozofie de viaţă care pulsează în fiecare strofă. Această invitaţie la celebrarea imediatului transformă actul lecturii într-o experienţă senzorială, unde poezia devine un organism viu, capabil să surprindă magia cotidianului prin muzicalitate şi culoare.
Contrastul creativ: joc, nostalgie şi naturaleţe
Seara a căpătat dinamism prin intervenţiile unor personalităţi precum Paula Romanescu, Doru Vidraşcu şi Victor Atanasiu, care au nuanţat portretul liric al autoarei, vorbind despre „poezia de album” şi capacitatea de a trăi miracolul clipei.
Criticul Victor Atanasiu a pus în lumină contrastul dintre cele două protagoniste ale zilei, descriind-o pe Iulia Lixandru ca pe o voce „veselă”, stăpână pe o versificaţie de tip „simbolism retro”, jucăuşă şi ingenioasă. Această abordare de „poezie de album” oferă un refugiu care nu caută neapărat să problematizeze, ci să încânte prin elaborare şi nostalgie.
În completare, Doru Vidraşcu a reamintit parcursul poetei, punctat încă de la debut în paginile revistei „Flacăra lui Adrian Păunescu”, subliniind că noul volum marchează un progres vizibil, o „poezie în care adie romantismul”.
Jurnalista Vilia Banţa a concluzionat atmosfera evenimentului, definind creaţia Iuliei ca fiind o „poezie de la suflet la suflet”, remarcabilă prin simplitatea rimei şi forţa muzicalităţii.
Arhitectura unui stil: simplitatea ca profunzime
Criticul Lucian Gruia a evidenţiat în alocuţiunea sa maturitatea artistică la care a ajuns Iulia Lixandru, definindu-i stilul drept unul „simplu şi direct”, dar cu o încărcătură emoţională neaşteptată. Volumul explorează genuri clasice – de la pasteluri şi elegii, la poezii tradiţionaliste dedicate marilor sărbători creştine – oferind cititorului un „refugiu meditativ”.Metafora centrală a serii a fost extrasă chiar din versurile autoarei: poezia ca un „castel umbros” construit peste curgerea timpului, unde nostalgia pentru casa părintească şi dualitatea iubirii (împlinite sau nu) devin piloni de rezistenţă.
Turnirul poeţilor şi promisiunea noului registru
Un moment de maxim interes l-a reprezentat anunţul făcut de poetul vâlcean Nicuţă Ioan Lungu: Iulia Lixandru pregăteşte deja un al treilea volum pentru toamna acestui an. Noua lucrare promite o schimbare de registru, semn că poeta continuă să îşi exploreze resursele creative dincolo de canoanele deja stabilite.
Poetul din Călimăneşti, Nicuţă Ioan Lungu, este iniţiatorul şi coordonatorul simpozionului internaţional „Mihai Eminescu – voievod stelar”, organizatori fiind Primăria Oraşului Călimăneşti şi Societatea Culturală Anton Pann.
Recunoaştere internaţională: versul care anulează graniţele
Dimensiunea evenimentului a depăşit graniţele locale prin recunoaşterea impactului operei Iuliei Lixandru în diaspora. Poeta Maria Alexandra Iliescu a înmânat, din partea Casei Române de Cultură din Getafe (Spania), o diplomă de excelenţă pentru contribuţia autoarei la Festivalul Internaţional „Nichita Stănescu”. Acest gest simbolic a reconfirmat rolul literaturii ca liant identitar, consolidând o punte culturală solidă între România, Republica Moldova şi Spania.
Dialogul artelor: pianul ca ecou al memoriei
Partea muzicală, susţinută de pianista Corina Vlad Diaconescu, a oferit evenimentului o notă de eleganţă şi solemnitate. Dincolo de repertoriul variat – de la vigoarea compoziţiilor lui Eugen Doga la optimismul unui dans tirolez – prestaţia a fost un omagiu adus memoriei soţului său, regretatul scriitor Mihai Diaconescu. Evocarea acestei figuri monumentale a literaturii române a subliniat legătura indisolubilă dintre muzică şi cuvânt, transformând scena într-un spaţiu al recunoştinţei şi al continuităţii culturale.
Spiritul de cenaclu şi recrutarea talentului
Finalul manifestării a stat sub semnul interactivităţii, formatul rigid fiind abandonat în favoarea unor recitări ad-hoc din creaţiile proprii ale invitaţilor.
Prof. Nelu Barbu a punctat importanţa reînvierii simbolice a „Cenaclului de sub pădure”, un proiect esenţial pentru identificarea şi promovarea talentelor de pe meleagurile vâlcene. Astfel, evenimentul nu a fost doar o lansare de carte, ci o acţiune de „recrutare” a viitorilor scriitori, lăsând „castelul umbros al timpului” luminat de speranţa noilor generaţii de creatori.
Puntea dintre stiluri: dialogul artelor şi al generaţiilor
Dincolo de paginile tipărite, forţa acestei manifestări a rezidat în capacitatea de a crea o sinergie culturală. Împletirea cuvântului scris cu arta sunetului a transformat lectura într-o experienţă senzorială completă, facilitând un dialog autentic între generaţii. Această fuziune a demonstrat că poezia nu izolează, ci aduce împreună viziuni diferite, oferind un spaţiu comun de reflecţie pentru toţi cei prezenţi sub cupola sensibilităţii.
Reabilitarea clasicismului: ritmul ca refugiu
Într-o epocă a formelor fragmentate, apetenţa pentru poezia cu ritm şi rimă reprezintă o întoarcere spre echilibru. Cele două volume lansate funcţionează ca piloni de stabilitate, oferind cititorului un reper estetic familiar şi reconfortant. Concluzia serii rămâne un omagiu adus structurii clasice, care reuşeşte să disciplineze emoţia şi să o transforme într-un mesaj universal valabil, transformând „Ziua Internaţională a Poeziei” într-un veritabil triumf al armoniei.
Un bilanţ al spiritului: poezia ca necesitate
Evenimentul desfăşurat la Casa „Schiller” a reconfirmat faptul că literatura nu este un simplu exerciţiu estetic, ci o necesitate vitală. Succesul lansării volumelor „Sub cerul amintirilor” şi „Poetul străzilor albastre” demonstrează că publicul contemporan caută încă acele „flori ale poienii” spirituale, refuzând o existenţă aridă, lipsită de metaforă. Verdictul acestei primăveri literare este clar: nevoia de frumos rămâne neschimbată, indiferent de dinamica socială exterioară.