PROTEST: Salariații CEO au plecat spre București

În această dimineață, zeci de autocare încărcate cu mineri și energeticieni de la Complexul Energetic Oltenia au pornit spre Capitală, unde va avea loc un miting de amploare în fața Guvernului României. Peste 1.000 de angajați din bazinul minier Oltenia se vor face auziți marți, 24 martie 2026, cu o listă clară de revendicări adresate autorităților de la București. „Nu cerșim, muncim”, spun aceștia.

La baza nemulțumirilor stă amenințarea cu concedierea a 1.876 de mineri și energeticieni, ale căror contracte urmează să expire la 1 aprilie și 1 mai. Oameni care au muncit decenii întregi în condiții grele, adesea cu sănătatea șubrezită de boli profesionale, se văd acum în fața unei incertitudini pe care o consideră nedrepte și evitabile.

Pe lângă soarta acestor angajați, sindicaliștii acuză autoritățile că ignoră riscurile reale la adresa stabilității sistemului energetic național, în contextul în care România nu dispune încă de alternative viabile la energia produsă pe bază de cărbune.

Revendicările înaintate de sindicate sunt concrete și punctuale:

• Menținerea celor 1.876 de salariați în companie după 1 aprilie, precum și acordarea adeverințelor prevăzute de Legea 360/2023 a pensiilor publice pentru angajații cu peste 52 de ani și peste 34 de ani de muncă în condiții grele — condiții pe care cei care decid de la birou cu greu le pot imagina.

• Acordarea venitului de completare conform OUG 96/2019 pentru salariații cu peste 30 de ani de muncă, mulți dintre ei afectați de boli profesionale dobândite în urma activității în mine și termocentrale.

• Renunțarea la închiderea Grupului 4 de la SE Turceni, o instalație în care s-au investit sute de milioane de lei și care rămâne un pilon important al producției energetice, cu atât mai mult în contextul actualei crize energetice globale.

• Crearea unui mecanism de compensare pentru costul certificatelor CO₂, astfel încât producătorii de energie pe bază de cărbune să poată funcționa fără a pune în pericol stabilitatea și funcționalitatea Sistemului Energetic Național.

• Menținerea grupurilor pe cărbune ca rezervă strategică, până când România va dispune de alternative energetice reale, sigure și suficiente pentru a acoperi consumul național.

Sursa: https://www.pandurul.ro/articol/protest-salariatii-ceo-au-plecat-spre-bucuresti_191917.html

Ultimă oră

Același autor