Înscrieri record: 25.000 de copii din Cantus Mundi cântă pentru Ora Pământului, în toate județele României și în Republica Moldova

COMUNICAT DE PRESĂ

La Ora Pământului 2026, un număr record de 25.000 de copii și tineri din corurile și ansamblurile Programului Național Cantus Mundi aniversează 10 ani de la prima participare în cadrul demersului internațional dedicat planetei.

Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 20:30, Programul Național Cantus Mundi transmite un mesaj de solidaritate și armonie cu Pământul, prin sute de concerte și recitaluri simultane. Evenimentele se vor desfășura în toate regiunile României, în fiecare dintre cele 41 de județe și în municipiul București, dar și în Republica Moldova.

La ora 20:30, aparatele electrice sunt deconectate, lumina se stinge pentru o oră, iar copiii, alături de dirijori și profesori de muzică, părinții și prietenii lor, cântă în spații publice, școli, parcuri, piețe și grădini, pentru sănătatea Pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta.

Suntem bucuroși să marcăm în număr record 10 ani de la prima mobilizare a corurilor Cantus Mundi în cadrul evenimentului mondial Ora Pământului. An după an, tot mai mulți copii din întreaga țară își unesc vocile într-un mesaj foarte clar de armonie cu Pământul, planeta ce ne este casă tuturor. Ne entuziasmează participarea la eveniment a copiilor surzi, prin parteneriatul strâns cu Fundația CODA Farmecul Tăcerii, alături de care facem muzica accesibilă celor ce nu o aud. Salutăm și în acest an prezența corurilor Cantus Mundi din Republica Moldova, care cântă împreună cu noi pentru o lume mai bună. – a declarat Leila Popovici, Directorul Programului Național Cantus Mundi

Repertoriile recitalurilor corurilor de copii fac parte din culegerea de cântece Cantus Mundi pentru Ora Pământului , actualizată și editată în fiecare an de profesioniștii Corului Madrigal și ai Programului Național Cantus Mundi. Anul acesta, culegerea a fost distribuită gratuit către 682 de coruri din România și Republica Moldova.

Culegerea de cântece Cantus Mundi pentru Ora Pământului poate fi accesată online

Și de această dată, muzica este accesibilă copiilor cu deficiențe de auz, prin traducerea versurilor în limba semnelor române, realizată de partenerii de la Fundația CODA Farmecul Tăcerii . În acest an, 2.000 de copii din grădinițele și școlile pentru hipoacuzici sărbătoresc Ora Pământului alături de corurile Cantus Mundi.

Videoclipurile Ora Pământului cu Cantus Mundi în limba semnelor române pot fi urmărite

La București, Ora Pământului este celebrată de Cantus Mundi în cadrul a două evenimente de amploare. La Opera Comică pentru Copii (Calea Giulești nr. 16), și-au anunțat prezența peste 900 de copii și tineri alături de dirijori, părinți și prieteni. Înscrierile record au determinat programarea a două recitaluri consecutive, la ora 17:30 și ora 20:30, pentru ca toți copiii înscriși să poată cânta pentru schimbarea lumii în bine prin muzică.

Maramureș este județul cu o participare record de peste 5.000 de copii, iar Baia Mare se află din nou în topul orașelor participante, cu peste 3.800 de copii, găzduind și în acest an cel mai mare număr de coriști ce cântă în Parcul „Regina Maria”, Piața Cetății, în curtea Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” și în curtea Liceului cu Program Sportiv Baia Mare. La Muzeul de istorie „Casa Altemberger” din Sibiu se adună peste 900 de copii. Județele Brăila și Galați reunesc în spații multiple peste 1.600 de copii fiecare, iar în județul Suceava 1.000 de copii cântă la Ora Pământului 2026.

Cele mai ample evenimente Ora Pământului cu Cantus Mundi din comunele României se desfășoară la , jud. Ilfov, cu 475 de copii, și la jud. Vaslui, cu 310 copii ce își unesc vocile la unison pentru planetă.

Informații despre evenimentele Ora Pământului cu Cantus Mundi 2026 vor fi actualizate pe canalele de comunicare ale Cantus Mundi, pe platformele social media și website-ul Cantus Mundi . Eventualele modificări locale de program, determinate de condițiile meteo sau de situații neprevăzute, vor fi anunțate pe canalele de comunicare ale corurilor participante.

Accesul publicului este liber la toate evenimentele corurilor și ansamblurilor Cantus Mundi desfășurate cu ocazia evenimentului internațional Ora Pământului 2026.

Sponsor principal:

Parteneri instituționali: Casa Corpului Didactic Centrul de Cultură Arcuș Circul Metropolitan București Domeniile Sâmburești Institutul Cultural Român Opera Comică pentru Copii Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA Senatul României Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” Televiziunea română Universitatea Politehnica București USAMV Cluj-Napoca

Parteneri media: Agenția de cArte București Business București FM Euronews România Itsy Bitsy Munteanu recomandă Prima News Radio France Internationale România Radio România Cultural Radio România Muzical Radio Trinitas Revista Biz Romania Journal TVR Cultural Zile și Nopți

Ora Pământului , manifestare cunoscută la nivel mondial ca Earth Hour, este un eveniment marca WWF, organizat pentru prima dată în istorie de World Wildlife Fund Australia în capitala Sydney, pe 31 martie 2007. De atunci, în fiecare an, în ultima sâmbătă a lunii martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie. Ediția a 20-a a Orei Pământului are loc sâmbătă, 28 martie 2026, la ora 20:30.

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu sprijinul membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Promovând o viziune integrativă asupra rolului muzicii la nivel social, Cantus Mundi a fost creat în anul 2011, iar trei ani mai târziu, în 2014, a fost oficializat la nivel guvernamental ca program al Corului Madrigal.

După 15 ani de activitate neîntreruptă, Cantus Mundi reunește sub umbrela sa 2.510 coruri și ansambluri instrumentale, iar peste 87.000 de copii, alături de dirijorii lor, promovează muzica în România și diaspora. Cântând împreună, ei depășesc barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, și construiesc astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Cantus Mundi este parte a evenimentului global Ora Pământului încă din 2016, la inițiativa Leilei Popovici, directorul Programului Național Cantus Mundi, și cu implicarea lui Zoli Toth, primul ambasador Earth Hour în România și profesor coordonator al secției de percuție Cantus Mundi.

Sursa: https://damboviteanul.com/2026/03/24/inscrieri-record-25-000-de-copii-din-cantus-mundi-canta-pentru-ora-pamantului-in-toate-judetele-romaniei-si-in-republica-moldova/

Ultimă oră

Același autor