Polițiștii au desfășurat miercuri o amplă operațiune la nivel național, care a inclus și județul Gorj, într-un dosar ce vizează un circuit comercial fictiv prin care mai multe firme ar fi vândut măști și dezinfectanți la prețuri de până la zece ori mai mari, evitând plata taxelor către stat. În total, au fost efectuate 39 de percheziții în București și în opt județe, printre care și Gorj.
Potrivit anchetatorilor, valoarea tranzacțiilor depășește 30 de milioane de lei, iar prejudiciul adus bugetului de stat este estimat la 4 milioane de lei. Sunt vizate infracțiuni precum evaziune fiscală, obținerea ilegală de rambursări de TVA, transmiterea fictivă de părți sociale, abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată. 14 persoane urmează să fie duse la audieri.
Implicați și polițiștii gorjeni
Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul structurilor de investigare a criminalității economice din toate județele vizate, inclusiv IPJ Gorj, care a participat la perchezițiile efectuate pe raza județului. Au fost mobilizați polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Criminalistic, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, precum și luptători SAS.
Schema: prețuri umflate și firme intermediare trecute în insolvență
Din cercetări reiese că, între 2020 și 2024, mai multe firme ar fi creat un circuit tranzacțional fictiv, folosind societăți intermediare cu comportament fiscal neadecvat pentru a majora artificial prețurile produselor medicale.
Beneficiarii – inclusiv companii din domeniul energiei și comerțului cu ridicata – ar fi achiziționat peste 2,8 milioane de măști și peste 110 tone de dezinfectanți la prețuri supraevaluate.
Ulterior, firmele intermediare ar fi preluat obligațiile fiscale, dar nu le-ar fi achitat, fiind trecute în insolvență sau cedate unor persoane fără posibilități materiale. De asemenea, ar fi fost înregistrate cheltuieli fictive și simulate livrări intracomunitare pentru a evita plata taxelor și a obține rambursări ilegale de TVA.
Banii, retrași în numerar
IGPR precizează că doar o mică parte din sumele plătite ar fi ajuns la producătorii reali ai produselor medicale. Cea mai mare parte ar fi fost retrasă în numerar de membrii grupării, prin bancomate.
În total, în dosar sunt cercetate 19 persoane fizice și juridice, iar ancheta continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.