Aproximativ o mie de mineri și energeticieni din Complexul Energetic Oltenia au plecat marți dimineață spre București, cu autocare închiriate de sindicate, pentru a participa la protestul organizat în fața Guvernului României.
Mitingul, programat între orele 12.00 și 17.00, este organizat de Federația Națională Mine Energie și Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate Univers, care au mobilizat angajați din toate subunitățile companiei. Plecarea participanților a avut loc încă de la primele ore, în contextul tensiunilor tot mai mari din cadrul CEO.
Nemulțumirile au escaladat după decizia administrației de a înceta contractele de muncă pentru 1.800 de salariați, în două tranșe, la 1 aprilie și 1 mai. Măsura a declanșat proteste în fața sediului companiei din Târgu-Jiu, iar luni dimineață minerii de la Cariera Roșia au refuzat să intre în schimbul I, oprind lucrul pentru câteva ore.
Potrivit comunicatului federațiilor, protestatarii solicită suspendarea imediată a deciziei de concediere a celor 1.800 de angajați și reevaluarea planului de restructurare în raport cu noile orientări europene privind tranziția energetică. De asemenea, cer emiterea adeverințelor necesare pensionării conform Legii 360/2023 și acordarea venitului de completare prevăzut de OUG 96/2019 pentru salariații cu vechime mare în condiții grele.
Sindicatele mai solicită menținerea în funcțiune a grupului energetic 4 de la SE Turceni, în care au fost realizate investiții semnificative, precum și instituirea unui mecanism de compensare a costurilor certificatelor de emisii CO₂, astfel încât grupurile pe cărbune să poată rămâne în rezervă strategică până la asigurarea unor alternative energetice viabile.