Protest cu 1000 de angajați ai CE Oltenia. ”Sperăm să ajungem și la președintele României” – GorjOnline – Zi de zi informați!

Tensiunile sunt, în continuare, mari în carierele și termocentralele din Complexul Oltenia. Decizia administrației de a trimite acasă 1800 de angajați în două etape, de la 1 aprilie și 1 mai, a generat proteste în fața sediului companiei de la Târgu-Jiu. Luni dimineața, a avut loc un nou protest spontan la Cariera Roșia, minerii refuzând să intre în schimbul I câteva ore. Marți, federațiile reprezentative din CEO organizează un protest cu 1000 de mineri și energeticieni în fața Guvernului României. Cristian Lădaru, vicepreședinte al Federației Naționale a Muncii, afirmă că angajați ai CE Oltenia ar putea intra, din nou, în greva foamei, la București.

“Nu avem foarte multe lucruri de discutat, în principal, sperăm să ajungem și la președintele României, să facem toate diligențele pentru a avea o întrevedere și a prezenta situația reală a societății noastre, care este motorul județului Gorj. Fără această societate, Gorjul, practic, va fi la și altele în următorii cinci ani de zile. Adică, nivelul de trai va scădea foarte mult, vor înmulți numărul șomerilor. Dacă ați văzut, au deschis că s-au accesat fonduri prin Fondul de Tranziție Justă, peste 2000 de locuri pentru reconversie profesională. Adică, sunt niște bani pe niște firme făcute pentru a reconverti oamenii pe anumite meserii după 30 de ani de activitate. Important este ca, în urma demersurilor pe care le vom face în continuare, să reactivăm Legea Pensiilor, Legea 197, pentru a da posibilitatea oamenilor să iasă la pensie. Dacă se făceau demersurile legale la timp oportun, eu zic că acești tineri, poate un număr mai puțin, față de cifra de 1476 și 317, se făceau demersuri pentru ca aceștia să rămână în sistem, iar cei care îndeplinesc condițiile de pensionare să iasă la pensie. Iar oamenii sunt disperați și vor face, se vor recurge, probabil, și la alte forme de protest, dar fiecare va decide ce va face cu sănătatea și viața lui. Probabil, vor intra, vor fi persoane care vor intra în greva foamei la Guvernul României. Noi, ca sindicate, suntem obligați să le asigurăm toată logistica necesară și a-i susține până la capăt. Dacă ați văzut, nivelul de discuții la nivelul Comisiei Europene, domnul premier Bolojan, în momentul în care s-a întors de la Comisia Europeană, a spus că soarta cărbunelui în România este pecetluită. Pe când domnul Nicușor Dan a participat la întâlnirea în care 10 state și-au reactivat acordul în care energia pe cărbune să reprezinte o cotă-parte din energia produsă la nivelul fiecărei țări”, a precizat liderul sindical.

Sursa: https://gorjonline.ro/protest-cu-1000-de-angajati-ai-ce-oltenia-speram-sa-ajungem-si-la-presedintele-romaniei/

Ultimă oră

Același autor