Cei mai tineri sportivi legitimați la Complexul Turistic de Natație Târgoviște au obținut rezultate remarcabile la Cupa Primăverii, competiție desfășurată la Otopeni, confirmând că performanța poate începe de la vârste foarte fragede.
Theodora Miron, în vârstă de 6 ani, a avut o evoluție excelentă, reușind să câștige două medalii de aur, în probele de 50 de metri liber și 50 de metri spate. Tot pe podium au urcat și Ayana Făcăleț și Matei Ene, ambii în vârstă de 7 ani, care au obținut medalii de bronz la proba de 50 de metri spate.
Aproape de podium s-a clasat și Sara Matei, de 6 ani, cu puncte obținute în trei probe, iar alte evoluții apreciate, în Top 10, au fost înregistrate de Erich Bălașa și Achim Dinu.
Sportivii sunt legitimați la CSM Târgoviște și sunt pregătiți de antrenorul Felix Lixandru. În total, echipa a acumulat 43 de puncte, concurând cu unele dintre cele mai puternice cluburi din București și din județele învecinate.
Rezultatele obținute confirmă munca depusă în pregătirea acestor copii și potențialul unei noi generații de înotători care începe deja să se remarce în competiții.
AUTOR: F.S.