Numirea lui Florin Bratu pe banca celor de la Metaloglobus se pare că a fost de bun augur. „Lanterna” SuperLigii este neînvinsă de trei jocuri și, după 2-2 cu UTA, în sezonul regular și 0-0 cu FCSB, în play-out, a venit și victoria cu Petrolul.
Ultima clasată a obţinut a câștigat prin golul marcat de Florin Purece, în minutul 74. Arădeanul a transformat un penalty, după henţul comis de Boţogan la şutul lui Sabater. Metaloglobus a mai avut o ocazie uriaşă prin spaniolul Sabater (68), care a ratat singur cu portarul. De partea cealaltă, Jyry a fost cel mai periculos „lup”, cu un șut pe lângă din poziție bună, pe finalul primei reprize.
Florin Purece a fost și omul meciului cu UTA, cu cele două „assituri” pentru golurile lui Bădescu și Popa. Peste două săptămâni, arădeanul va juca cu ambiție și acasă, pe arena „Francisc Neuman”. „De când a venit Mister (n.r. Florin Bratu)aadus spirit de luptă și de sacrificiu. Ne-a zis că trebuie să câștigăm dueluri și ne antrenăm foarte mult. Avem mulți jucători cu experiență în față. Mister a schimbat și sistemul de joc, cred că a făcut un lucru bun. Daniel Popa este un plus pentru noi, plus ceilalți. Noi ne gândim pas cu pas, să ne îmbunătățim fizic. Trebuie să câștigăm duelurile și să muncim”, a declarat Purece la flash-interviuri.
Deși a rămas pe ultimul loc în clasament, formația bucureșteană e la 3 puncte de Slobozia, prima formație aflată pe loc de baraj, iar Petrolul mai are 6 puncte în față și același număr de meciuri. UTA – Metaloglobus, considerat meci capital de Adi Mihalcea, ca avea loc pe data de 5 aprilie, de la ora 15, la Arad.
Gavrilaş – Ţîrlea, A. Camara, R. Bădescu (Ghimfuş 61), A. Sava – Bruno Carvalho, Sabater – Abbey (Zakir 72), Purece (Al. Gheorghe 83), Huiban (Cestor 62) – D. Popa (Visic 83). ANTRENOR: Florin Bratu
Bălbărău – Ricardinho, P. Papp (Cr. Ignat 39), Roche, Prce (Hanca 55) – M. Dulca, Dongmo, Jyry – R. Pop (Boţogan 55), Grozav, Rafinha (Aimbetov 62). ANTRENOR: Eugen Neagoe
Clasament play-out