Deputatul Eugen Neață: Am votat pentru bugetul țării. Unul de austeritate, dar folositor și celor care se descurcă mai greu – Criterii.ro

Vremurile sunt ca vremea. Instabile, reci, surprinzătoare și nu întotdeauna în sens pozitiv. Războaie noi, înspăimântătoare, știri negative, orizont neclar. Stau de vorbă cu mulți oameni, de toate condițiile sociale, culturale, materiale. Mai toată lumea caută motive de optimism. Este, probabil, cel mai bun lucru de făcut. Natura revine la viață și oferă frumusețe, ca de obicei. Înainte de belșug. Lumea merge mai departe împreună cu ea. Totul vorbește despre viață și despre nimic altceva. Semințe, muguri, flori și fructele care vor fi în curând.

Mi-am petrecut toate zilele lucrătoare ale acestei săptămâni în clădirea imensă în care lucrează Parlamentul României. În mijlocul evenimentelor pe care le cunoașteți deja, pe drumul disputelor legate de bugetul național.S-au confruntat, mai intens decât altădată, cele două viziuni politice, diferite și complementare în același timp. Stânga protectoare – în plan social – și dreapta, productivă în plan economic. O confruntare în care societatea românească are ultimul cuvânt, în mod democratic, din patru în patru ani, alegând una dintre căile de urmat.

Anual, cu prilejul disputelor din jurul bugetului național, are loc această confruntare a priorităților stabilite la nivel guvernamental. Tocmai s-a încheiat una dintre aceste bătălii de argumente prin votul în plen al bugetului anual,cu amendamentul că trebuie acordat un sprijin financiar persoanelor care trec mai greu prin criza financiară a acestui moment.

Ideea de protecție socială nu trebuie abandonată sub niciun motiv, susține social-democrația românească. Eficientizarea cheltuielilor publice nu trebuie neglijată niciun moment, spun liberalii și dreapta ponderată. Și unii și alții au dreptate.

Nu poți distribui ceea ce câștigi fără să începi cu cei mai nevoiași și nu poți distribui mai mult decât produci. Amândouă afirmațiile sunt corecte și sunt complementare. Nedreptatea socială și absența profitului financiar îndreaptă orice societate spre faliment moral și economic. Acestea sunt adevărurile care contează pentru că de ele depinde viitorul – prăbușirea sau prosperitatea – oricărui grup uman, de la o simplă familie la un întreg popor. Așa a început primăvara politică în Parlamentul României. Capricioasă, schimbătoare, de la o zi la alta, înfloritoare, într-un final.

În urmă cu câteva ore, am votat alături de colegii mei pentru bugetul țării. Unul de austeritate, cum ne-am înțeles, dar folositor și celor care se descurcă mai greu prin vremurile pe care le trăim. De luni, ne întoarcem cu toții la activitatea curentă de legiferare. Bugetul aprobat și societatea românească au nevoie de norme care să-l facă pe primul mai eficient și care să modernizeze activitățile în care este antrenat poporul român, în fiecare zi.

Sursa: https://criterii.ro/valcea/deputatul-eugen-neata-am-votat-pentru-bugetul-tarii-unul-de-austeritate-dar-folositor-si-celor-care-se-descurca-mai-greu/

Ultimă oră

Același autor