A fost speculă/ANAF începe controale în benzinării: Urmează dosare penale dacă prețurile au fost umflate artificial

ANAF începe controale la benzinăriile din România. Inspectorii spun că dacă prețurile au fost umflate artificial, urmează și sesizări către organele de urmărire penală.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă că a început controale la nivel naţional pe întreg lanţul de distribuţie, de la importatori şi depozitari până la comercianţii finali de carburanţi, în contextul creşterii preţurilor. Inspectorii verifică suspiciuni de fraudă fiscală şi practici care pot afecta corectitudinea pieţei, iar dacă vor constata practici speculative vor sesiza instituţiile abilitate.”În contextul scumpirilor recente ale carburanţilor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel naţional pentru a preveni şi combate eventualele practici de neconformare fiscală pe fondul evoluţiei preţurilor pe piaţa combustibililor ”, arată Agenţia, joi, într-un comunicat de presă.

Tot lanțul de distribuție va fi verificat

Acţiunile vizează întreg lanţul de distribuţie, de la importatori şi depozitari până la comercianţii finali, cu scopul de a identifica operatorii economici care acţionează pentru a-şi crea avantaje fiscale în contextul actual, prin majorarea artificială a costurilor de achiziţie/producţie.

”Inspectorii ANAF verifică situaţiile în care există suiuni de fraudă fiscală asociată cu practici care pot afecta corectitudinea pieţei. În cazurile în care faptele constatate sunt de natură să afecteze concurenţa loială ori interesele consumatorului, prin practici speculative, vor fi sesizate instituţiile abilitate ale statului. Scopul acţiunilor ANAF este asigurarea conformării fiscale şi a unui mediu concurenţial corect, ca premisă pentru o stabilizare a pieţei carburanţilor în această perioadă ”, adaugă sursa citată.

Prețurile carburanților au continuat să urce joi, 19 martie, în București, Suceava , Constanța și în toată țara pe o piață tot mai tensionată de războiul din Iran și de riscurile care planează asupra Strâmtorii Ormuz, unul dintre cele mai importante noduri energetice ale lumii.

Potrivit datelor oficiale privind fluxurile petroliere, prin acest culoar trec în jur de 20 de milioane de barili de petrol pe zi, adică aproximativ o cincime din consumul global de lichide petroliere, motiv pentru care orice perturbare se transmite rapid în cotațiile internaționale și, ulterior, la pompă.

Sursa: https://stiridinbucovina.ro/a-fost-specula-anaf-incepe-controale-in-benzinarii-urmeaza-dosare-penale-daca-preturile-au-fost-umflate-artificial/

Ultimă oră

Același autor